Simularea intervenţiei în caz de cutremur: Primele forţe au ajuns în Bucureşti în aproximativ 3 ore

MAI a actualizat statistica simulării intervenţiei în cazul unui cutremur cu magnitudinea de peste 7, anunţând că primele forţe suplimentare au ajuns în Bucureşti la aproximativ trei ore de la declanşarea alarmei, pentru a îi ajuta pe cei 6.000 răniţi şi 3.000 sinistraţi fictivi.
„Primele forţe suplimentare au ajuns în Bucureşti în jurul orei 10.55, până în 3 ore de la declanşarea alarmei. Este vorba de ISU Dâmboviţa. Ulterior, până în jurul orei 11.52 în Bucureşti au ajuns şi celelalte forţe de sprijin, astfel: ISU Prahova la 11.21, ISU Teleorman la 11.52 şi tot atunci ISU Ialomiţa, iar ISU Giurgiu la 13.20. În baza de operaţii Ciolpani au ajuns echipajele de intervenţii din Galaţi şi Mureş la orele 15.26, respectiv 16.52. La Iaşi forţele suplimentare ale ISU Botoşani au ajuns în jurul orei 13.45 şi acţionează în teren, iar ISU Bihor se afla la ora 20.00 la Gura Humorului, judeţul Suceava, continuându-şi drumul către Iaşi. De asemenea, potrivit scenariului, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va interveni la Iaşi, iar Gruparea de Jandarmi Mobilă de la Ploieşti va interveni la Bucureşti.”, anunţă Ministerul Afacerilor Interne.

În ceea ce priveşte sinistraţii din Capitală, 800 vor fi cazaţi pe Arena Naţională, 400 la Colegiul Iulia Haşdeu, 100 la Şcoala Generală nr. 40 şi 200 la Şcoala Gimnazială Titu Maiorescu. Şi Ministerul Economiei a pus la dispoziţie un număr de locuri în hoteluri. Alţi sinistraţi din Bucureşti vor fi duşi în judeţele Giurgiu, Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa, Călăraşi şi Teleorman, în clădirile primăriilor, unităţilor de învăţământ, căminelor culturale şi în săli de sport.
Continuarea pe Mediafax

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
56 %
4.5kmh
100 %
vin
7 °
S
11 °
D
12 °
lun
13 °
mar
14 °

Niciun articol afișat