back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Sistemul de Management al Deşeurilor înghite încă 2,4 milioane lei

Iniţiat cu patru ani în urmă şi prelungit pentru a doua oară (până în 2018), proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor“, SMID, e încă departe de final.

Săptămâna aceasta, Consiliul Judeţean – în calitate de beneficiar – a publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice două anunţuri de atribuire privind suplimentarea unor lucrări şi servicii. În prima categorie, este vorba de un act adiţional din noiembrie anul trecut la contractul încheiat în 2014, privind „închiderea depozitelor neconforme de la Paşcani, Hârlău şi Tg. Frumos“. Firma Geiger Transilvania (Mureş) va încasa pentru aceste lucrări 2,25 milioane de lei din valoarea totală de 15,6 milioane a întregului contract.

Al doilea anunţ publicat de CJ pe platforma SEAP vizează atribuirea unor servicii suplimentare de asistenţă tehnică privind supervizarea contractelor aferente proiectului SMID. Astfel, printr-un act adiţional încheiat luna trecută, firma Medos Construct & Consulting urmează să primească 125.000 de lei din totalul de 1,38 de milioane prevăzut în contractul pentru supravegherea lucrărilor din proiectul SMID. Sumele nu includ TVA.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Programul colectării deșeurilor menajere în perioada 22.12.2025 – 03.01.2026

Societea locală de salubritate a publicat programul de colectare a gunoiului, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ordonanța „trenuleț”, cadoul Guvernului pentru români!

Guvernul se pregătește să adopte marți seara, 23 decembrie 2025, așa-numita Ordonanță „trenuleț”, un act normativ prezentat oficial drept o soluție pentru stabilitatea economică a României în 2026, dar care, în realitate, riscă să devină lovitura finală pentru milioane...

Autoritățile studiază dispariția fermierilor români de pe piața cărnii de porc

Consiliul Concurenței a declanșat un studiu pentru a identifica barierele care limitează accesul fermierilor români pe piața procesării și comercializării cărnii de porc. Autoritatea vizează identificarea eventualelor disfuncționalități ale sectorului care ar putea afecta concurența și implicit consumatorii. Astfel, studiul...

Taxa pe stâlp – eliminată abia din 2027, IMCA se reduce la 0,5% şi se elimină tot din 2027, impozitul pe cifra de afaceri...

Impozitul pe construcţii (taxa pe stâlp) se va aplica până la finalul anului următor, la fel ca impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS), datorat de companiile din petrol şi gaze, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă pregătit...

Peste 800 de afaceri din Iași și-au pus pe pauză activitatea în 2025

Iașul intră tot mai vizibil într-o zonă de așteptare economică. Peste 800 de firme au ales să-și suspende activitatea în primele unsprezece luni din 2025, un semnal care plasează județul printre cele mai afectate din țară. Dincolo de cifre,...

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Consilierii liberali propun diminuarea unor taxe și impozite locale la Pașcani

Surprize privind dezbaterile din spațiul public privind majorarea cu peste 70% a taxelor și impozitelor la Pașcani. Grupul consilierilor PNL formațiune politică din care face parte și primarul municipiului Pașcani în calitate de președinte a depus la registratura primăriei...

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc – o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la gimnastică!

Calendarul 2026 cu Ștefania Boboc - o adolescentă de 13 ani  din Pașcani, campioana României la Gimnastică! STEFANIA BOBOC CALENDAR 2026

Cum ar trebui să mâncăm de sărbători ca să nu fie „prea mult”. Regulile pe care să le urmăm

Ce înseamnă prea mult în cea mai generoasă lună din an? Nu calculăm calorii și nu vorbim despre restricții. Ne uităm spre propria biologie. Aceasta face, de fapt, calculele și ne dă informațiile. Prea multă mâncare de sărbători. O auzim...

Niciun articol afișat