Sistemul Garanţie Returnare intră în vigoare pe 30 noiembrie. Sticlele, marcate cu logo special şi mai scumpe cu 50 de bani

A mai rămas o săptămână până când Sistemul Garanție Returnare va intra în vigoare. Producătorii de băuturi spun că, din 30 noiembrie, vor produce numai sticle cu acest logo, dar stocurile vor fi înlocuite treptat. Până anul viitor, în vară, se va merge paralel cu ambalajele nemarcate.

După mai multe amânări, sistemul de reciclare intră în vigoare de săptămâna viitoare. Însă va fi o perioadă de tranziţie de câteva luni. Din 30 noiembrie, cu acest logo vor fi marcate toate sticlele de apă, băuturi răcoritoare, bere, vin sau băuturi spirtoase. Le vom găsi la raft, cel ai probabil, abia din ianuarie. Pentru ele vom plăti o garantie de 50 de bani, pe care o vom recupera dacă ducem ambalajele la reciclat.

Cu ajutorul acestui sistem, 7 miliarde de ambalaje de băuturi ar trebui să fie reciclate anual

„Există în acest sens o prevedere legală care permite epuizarea stocurilor aflate, fie la producător, fie per lanţul de distribuţie comercial până la data de 30 iunie anul viitor”, a declarat Julia Ferman, Berarii României. De joia viitoare, cumpărătorii vor plăti cu 50 de bani mai mult decât acum pentru fiecare sticlă de băutură. Ulterior, după golirea ambalajului, îl vor duce într-unul dintre punctele de returnare ale comercianţilor dacă doresc să primească suma înapoi. Nu va fi necesară prezentarea unei chitanțe, iar banii vor putea fi recuperați fie în numerar, fie sub forma unor vouchere de cumpărături. Supermarketurile au implementat deja de doi ani propriile automate de reciclare, acestea fiind dotate cu scannere pentru noile etichete.

Continuarea pe Observator 

PULSUL ZILEI

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...

Astăzi, 8 aprilie, posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate, potrivit calendarului oficial

Lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată miercuri, 8 aprilie, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor...

Lansare de carte postmortem la Centrul Cultural Ruginoasa, pe 17 aprilie. „Rondelul amintirilor” de Mihai Lupu

Eveniment deosebit în Săptămâna luminată, la Centrul Cultural Ruginioasa. Vineri, 17 aprilie, va avea loc o lansare de carte postmortem. Este vorba despre volumul "Rondelul amintirilor", de Mihai Lupu. Intâlnirea va fi prezentată de Petronela Angheluță și Emilian Marcu,...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.9 ° C
7.9 °
7.9 °
68 %
9.8kmh
99 %
mie
8 °
J
6 °
vin
7 °
S
12 °
D
14 °

Niciun articol afișat