back to top
marți, decembrie 23, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Sofer baut prins la Cotnari

În perioada 23 – 24 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Hîrlău şi Secţiei 9 Poliţie Rurală Hîrlău au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit cu produse de contrabandă, a actelor de cerşetorie şi a încălcării normelor legale de circulaţie pe drumurilepublice.

Au fost verificate 94 de autovehicule, 18 atelaje hipo, controlate 53 unități comerciale și legitimate 264 de persoane.

Au fost constatate 79 de sancțiuni contravenționale în valoare de 30.685 de lei dintre care 2 conform Legii nr. 12/1990, 56 conform Legii nr. 61/91, 18 conform O.U.G 195/2002 și 3 conform altor acte normative.

A fost reţinut un permis de conducere. De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de aproximativ 3.200 de lei.

Totodată, a fost constatată o infracţiune în flagrant.

Exemple:

1. Un bărbat de 37 de ani a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 200 de lei, întrucât a fost depistat în timp ce consuma băuturi alcoolice în spaţii publice.

2.Un bărbat a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 400 de lei, întrucât a provocat scandal pe un drum public, de pe raza comunei Cotnari.

3.Un bărba ta fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.305 de lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile, întrucât a fost depistat, pe raza comunei Cotnari, conducând un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

IPJ IASI

PULSUL ZILEI

ARTIȘTI LA MICROFON – MARIA OPREA: MUZICĂ, TEATRU ȘI BUCURIA DE A DĂRUI – VIDEO

În această ediție „Artiști la Microfon”, o cunoaștem pe Maria Oprea din Pașcani, o tânără care cântă din suflet, iubește muzica, teatrul și voluntariatul. Am vorbit despre începuturile ei, despre emoțiile scenei și despre cum arta poate aduce lumină...

Programul colectării deșeurilor menajere în perioada 22.12.2025 – 03.01.2026

Societea locală de salubritate a publicat programul de colectare a gunoiului, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ordonanța „trenuleț”, cadoul Guvernului pentru români!

Guvernul se pregătește să adopte marți seara, 23 decembrie 2025, așa-numita Ordonanță „trenuleț”, un act normativ prezentat oficial drept o soluție pentru stabilitatea economică a României în 2026, dar care, în realitate, riscă să devină lovitura finală pentru milioane...

Autoritățile studiază dispariția fermierilor români de pe piața cărnii de porc

Consiliul Concurenței a declanșat un studiu pentru a identifica barierele care limitează accesul fermierilor români pe piața procesării și comercializării cărnii de porc. Autoritatea vizează identificarea eventualelor disfuncționalități ale sectorului care ar putea afecta concurența și implicit consumatorii. Astfel, studiul...

Taxa pe stâlp – eliminată abia din 2027, IMCA se reduce la 0,5% şi se elimină tot din 2027, impozitul pe cifra de afaceri...

Impozitul pe construcţii (taxa pe stâlp) se va aplica până la finalul anului următor, la fel ca impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS), datorat de companiile din petrol şi gaze, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă pregătit...

Peste 800 de afaceri din Iași și-au pus pe pauză activitatea în 2025

Iașul intră tot mai vizibil într-o zonă de așteptare economică. Peste 800 de firme au ales să-și suspende activitatea în primele unsprezece luni din 2025, un semnal care plasează județul printre cele mai afectate din țară. Dincolo de cifre,...

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Niciun articol afișat