Șoferii de TIR, scutiți de carantină la intrarea în România. Excepții și pentru personalul navigant

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, printr-o hotărâre, noi excepţii de la măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România, valabile în perioada 10 decembrie 2021 – 8 ianuarie 2022, pentru personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, şi pentru anumite categorii de conducători de autovehicule.

Astfel, potrivit HCNSU 116/2021, este exceptat de la măsura carantinei în perioada menţionată personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri.

Totodată, în acelaşi regim intră două categorii de conducători de autovehicule:

– conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă (care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană).

– conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală (care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană).

Citiți și:
DOCUMENT. Guvernul a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic

Prezentăm integral Hotărârea CNSU:

HOTĂRÂREA nr. 116 din 23.12.2021

privind modificarea şi completarea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 111/2021 pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România, valabile în perioada 10.12.2021, ora 00,00 – 8.01.2022, ora 24,00, precum şi pentru aprobarea Listei cu clasificarea ţărilor/teritoriilor în funcţie de rata de incidenţă cumulată.

Având în vedere propunerile Institutului Naţional de Sănătate Publică referitoare la clasificarea ţărilor/teritoriilor în funcţie de rata de incidenţă cumulată, formulate în temeiul prevederilor art. 1 alin. (3) din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 43 din 01.07.2021, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi art. 81 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 3 lit. a) art. 4, art. 7 alin. (1) lit. a), art. 11 alin. (1) şi art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art. 1 – Articolul 1 la Hotărârea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 111/2021 pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România, valabile în perioada 10.12.2021 ora 00:00 – 08.01.2022 ora 24:00 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 7 decembrie 2021, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La punctul 3 litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:

h) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă;

2. La punctul 3, după litera l) se introduc două noi litere, literele m) şi n), cu următorul cuprins:

m) conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada vaccinării cu schemă completă şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea acesteia ori dovada confirmării pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul naţional iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

n) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri.

3. La punctul 6, după litera n) se introduce o nouă literă, litera o), cu următorul cuprins:

o) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri.

Art. 2 – (1) Se aprobă Lista cu clasificarea ţărilor/teritoriilor în funcţie de rata de incidenţă cumulată, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea şi cu privire la care se instituie măsura carantinei.

(2) Lista prevăzută la alin. (1), intră în vigoare începând cu data de 26.12.2021, ora 00:00.

Art. 3 – Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I şi se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

Sursa DIGI 24

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
78 %
8.4kmh
100 %
mie
9 °
J
7 °
vin
6 °
S
11 °
D
12 °

Niciun articol afișat