O angajată a primăriei unei comune din județ a cerut protecția legii împotriva propriului soț. Aflată în divorț de acesta, femeia reclamă că bărbatul a agresat-o fizic și i-a avariat mașina. De cealaltă parte, soțul susține că a fost doar o răbufnire spontană, mult mai puțin gravă decât afirmă ea, provocată de faptul că aflase că martor la procesul de divorț va fi chemat iubitul femeii.
Cererea femeii, de emitere a unui ordin de protecție, a fost înaintată spre analiză Judecătoriei Pașcani. În aceasta, se menționa că bărbatul o lovise cu pumnii în cap și jignise. De asemenea, îi rupsese oglinda mașinii și îi tăiase cauciucurile. Fiind funcționar public, femeii îi fusese rușine să apeleze la Serviciul 112. În schimb, își chemase soacra să stea cu ei, iar bărbatul încetase actele de violență ca urmare a intervenției acesteia. Bărbatul consuma alcool zilnic, cu această ocazie devenind conflictual și provocând în mod repetat scandaluri. Nu era vorba doar de un incident sau două, ci de o stare cotinuă de teamă
