Şpagă la poliţist, în timpul pobei practice pentru permis! Înregistrări incendiare: „I-am pus acolo din greșeală!”

@ Şpagă la poliţist, în timpul pobei practice pentru permis @ Zilele trecute, o femeie a fost condamnată de judecătorii ieşeni sub acuzaţia de dare de mită @ În dosar a fost trecută şi înregistrarea convorbirii dintre poliţistul examinator şi Andreea Buraga: „I-am pus acolo din greșeală!”

Şpagă la poliţist, în timpul pobei practice pentru permis! Zilele trecute, o femeie a fost condamnată de judecătorii ieşeni sub acuzaţia de dare de mită.

„Instanta o condamnă pe inculpata Buraga Andreea la pedeapsa de 1 an si 8 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Confiscă de la inculpata Buraga Andreea suma de 300 de euro”, au afirmat recent judecatorii din cadrul Tribunalului Iasi. De remarcat este faptul ca sentinta nu e definitiva, aceasta putand fi contestata.

A recunoscut totul în faţa magistraţilor

În actul de sesizare s-a reţinut în sarcina ieşencei că, pe 27.07.2022, femeia i-a dat suma de 300 de euro agentului de Poliţie din cadrul SPCRPCÎV pentru a o promova la proba practică susţinută în vederea obţinerii permisului de conducere categoria B.

Interpelată de către instanţă, Andreea Buraga a arătat că recunoaşte acuzaţia ce i se aduce în cauză şi a solicitat judecarea sa conform procedurii prevăzute de art.375 C.pr.pen.

„I-am pus acolo din greșeală!” 

În dosar a fost trecută şi înregistrarea convorbirii dintre poliţistul examinator şi Andreea Buraga. Relevante sunt, deopotrivă, şi înregistrările surprinse de aparatura tip body-cam, astfel cum rezultă din transcrierea discuţiei purtate de martorul cu femeia:

– ( notat în continuare G.M.C.) – Ok! ziua! Numele meu este și cu mine veți susține astăzi proba de traseu pentru categoria B, da!? Un document să prezentați vă rog frumos?
(notată în continuare B.A.) – Îăă…am acolo.
– Ok! Cum vă numiți?
– , iară…
– ! Vă uitați la mine puțin…bun! Puteți să-l luați, da!… (n.n. în fundal se aude cum răsfoiește niște hârtii) Ce-i asta!?
– Daa…eram sigură…
– (n.n. agentul de poliție – îndreaptă camera de supraveghere spre numita și dosarul cuprinzând actele de susținere a probei practice în interiorul căruia se observă bancnote cu cupiura de 100 euro)
– I-am pus din greșeală acolo, n-am vrut…să-i pun acolo.
(n.n. agentul de poliție – repoziționează camera de supraveghere și este întrebat de către o persoană necunoscută din exteriorul autoturismului „S-a întâmplat ceva?” )
– Da! foarte grav
– !
– Ce este acolo în dosar? („Unde!?” Răspunde o persoană necunoscută) În dosar, ce-i în dosar?
– I-am pus din greșeală,
– I-ați pus din greșeală!?
– C-am zis că…
– Cât îi? 0800 …
– Am făcut cea mai mare prostie din viața mea.
– Nu știu, nu știu ce să fac. (n.n. se aud niște persoane necunoscute discutând în apropierea autoturismului) …DNA.
– Ce prostie…de ce ascult eu…
– Ferească-mă Dumnezeu, așa ceva nu am văzut…Ați văzut banii, da!? Eu oricum am filmat cu camera banii pe care i-am găsit în dosar. Nu știu ce număr are la…DNA, DNA-ul era sau cine era? Direcția națională anticorupție? („Da, așa trebuie să fie, da!” răspunde din exterior o persoană necunoscută )
….
– Am ascultat pe unul, pe altul…de asta. (n.n. monolog )
– Am înțeles! O zi bună! Aștept. Așa ceva nu se acceptă, nu pot să accept…nu pot să accept, eu nu am timp, eu nu am cum să trec cu vederea acest lucru, eu dacă trec cu vederea pentru mine este infracțiune … eu nu vreau să mă risc pentru o infracțiune, pentru așa ceva… (n.n. vorbește la telefon) Alo! ziua! Da, vă aud. Spuneți?
-Și puteam să fac totul bine. (n.n. monolog)
– Ba da, ba da, ba da…DGA, am înțeles, mă…mă scuzați, da! O zi bună! La DGA, nu DNA. (n.n. se aud niște persoane necunoscute discutând în apropierea autoturismului) Da, aștept, ce să fac!
– Doamne, ci prostie!! …Doamne, di ci am făcut prostia asta

– Îmi pare rău. N-am vrut!

– Multă lumea mi-a zis să fac chestia asta, mi-a tot zis „Fă, fă, fă asta…”
– Cine ți-a zis?
– Majoritatea …
– Facem așa de capul nostru … facem așa de capul nostru (n.n. aceeași persoană de sex feminine :„Faci probleme aiurea … îți faci ție probleme” )
– Daa, știu! Am făcut o prostie…am făcut cea mai mare prostie, m-am luat după unul, altul și …
– (n.n. continua discuția la telefon ) Nu, nu, nu, nimic, eu când am deschis dosarul am văzut suma de bani, că eu verific dosarul să văd fiecare act în parte … trei sute de euro … ăăă, a spus c-a făcut o greșeală sau …Ce ați spus dumneavoastră?
– N-am vrut!
– N-a vrut, o spus că „N-a vrut” … a spus că n-a vrut, atât! Când și-a dat seama că na … că n-a făcut ce a făcut bine … îââ, nimic, am sunat la DGA, după aia, după care mi-a dat acest număr de telefon să vă sun. A fost filmat cu camera … din, de la examen …toată conversația și tot este filmat pe camera. în mașină …da! Sunt aici.
– (n.n. vorbește cu o altă persoană) Da! Da’ n-ai înțeles ce am zis, am făcut ci mi…ci mi-o zâs alții să fac și am făcut tot câcatu …eee adică! Toată lumea țipa să fac, să fac, să fac și acuma am făcut o prostie și fac…încurc lumea aiurea …stau și aștept.
– Aaa m-au sunat ăștia de la , și-o zâs că-l sună pe domn procuror ..(neinteligibil) oricum trebuie să fac un proces verbal de depistare…eu am spus, eu așa ceva nu accept, nu mă mai interesează…nu merge chiar așa.. (neinteligibil) … Dumneavostră vă liniștiți, stați calmă, da!”.

 

Sursa Dezvaluirea 

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer senin
12.3 ° C
12.3 °
12.3 °
68 %
2.4kmh
1 %
D
12 °
lun
21 °
mar
11 °
mie
7 °
J
5 °

Niciun articol afișat