Specialistul desemnat de Macron să reformeze sistemul educaţional din Franţa, recomandări pentru părinţii din România | FOTO

Muzica şi jocul educativ sunt printre factorii importanţi care determină dezvoltarea creierului la copiii mici, susţine cercetătorul care a fost desemnat de preşedintele Franţei pentru a reforma sistemul educaţional francez, Boris Cyrulnik.

“Muzica este un factor de stimulare şi socializare. Muzica este foarte importantă pentru dezvoltarea copilului, la fel şi introducerea jocului ca rol educativ. (…) Muzica este cel mai bun stimulent al creierului. Copiii care de mici ascultă muzică au un vocabular mai dezvoltat şi socializează mai uşor cu oamenii din jur. (…) Lucrurile şi peisajele abstracte, jocul, mima şi teatrul, la fel, au un rol în dezvoltarea copilului. Aceste activităţi pot introduce copilul în studiile şi cursurile de la şcoală şi este important ca să fie practicate la vârsta de 3 ani, pentru că atunci copilul începe să vorbească. (…) Este important ca părinţii să cunoască aceste lucruri şi să le aplice acasă cu cei mici”, a spus pentru MEDIAFAX, neuropsihiatrul francez Boris Cyrulnik.

Continuarea pe Mediafax

PULSUL ZILEI

Accident rutier în localitatea Boureni. Patru persoane implicate

Comunicat: Un accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Boureni, comuna Moțca, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Patru persoane au fost implicate în eveniment. Astăzi, prin Sistemul Național...

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...
Paşcani
nori împrăștiați
4.8 ° C
4.8 °
4.8 °
71 %
1.2kmh
46 %
lun
13 °
mar
13 °
mie
16 °
J
16 °
vin
9 °

Niciun articol afișat