Voie bună și distracție în centrul Pașcaniului, în contextul organizării Târgului Meșterilor Populari. Pentru a-i întâmpina așa cum se cuvine pe cei 65 de meșteșugari care vor poposi în municipiu pentru trei zile, în fața Casei de Cultură din Pașcani, începând cu ora 11.00 a avut loc un spectacol care a animat atmosfera de sărbătoare.
Deschiderea a fost făcută de doi tineri talentați, interpreți de muzică populară, Axinte Paul și Luiza Moscalu. Sub privirile pășcănenilor a performat și Ansamblul „Rapsozii Siretului”.
Ca în fiecare an, au fost acordate diplome de participare și li s-a urat “bun venit” meșterilor care au decis să participe la târg.
La manifestare a participat și primarul municipiului, Marius Pintilie, împreună cu administratorul public Claudiu Bodoașcă.
Precizăm că manifestarea din acest an se află la cea de-a XII-a ediție și este un eveniment care urmăreşte promovarea culturii tradiţionale.