0.1 C
Paşcani
joi, decembrie 26, 2024

Spitalul modular de la Lețcani, redeschis cu întârziere. Au fost deja internați primii pacienți

Spitalul mobil de la Lețcani a început să primească din nou pacienți, după ce redeschiderea a fost amânată din cauza unor probleme cu instalația de oxigen. Primii cinci pacienți au fost transferați marți seara de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, potrivit managerului unității medicale dr. Florin Roșu.

Este vorba despre pacienţi cu forme medii ale COVID, care „nu necesită suport mare de oxigen și pot beneficia de oxigenoterapie cu ajutorul concentratoarelor”. Secția ATI, care va funcționa inițial cu șase paturi, încă nu a fost redeschisă.

„După finalizarea montării, umplerii și verificării bunei funcționalități a stocatorului de oxigen vom putea îngriji și pacienți în terapie intensivă. Pacienții vor trece prin triajul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Sf. Parascheva Iași, vor fi evaluați, consultați și vor fi direcționați spre Spitalul Modular. Am operaționalizat două saloane, în total 20 de pacienți”, a precizat medicul Florin Roșu.

Pentru îngrijirea pacienților de la secția exterioară de la Lețcani au fost detașați doi medici infecționiști, dintre care unul este șeful secției boli infecțioase a spitalului din Iași, un medic specialist ATI și două asistente-șefe, una pentru sectorul boli infecțioase și una pentru secția de terapie intensivă.

Sursa DIGI 24

Recomandări