Spitalul Municipal Pașcani a primit finanțare pentru dotarea cu echipamente pentru combaterea infecțiilor nosocomiale

A fost aprobată cererea de finanțare pentru dotarea Spitalului Municipal de Urgență din Pașcani cu aparatură de ultimă generație care să reducă riscul de infecții nosocomiale în unitatea medicală, investiție cu bani prin Programul Național de Redresare și Reziliența. 

Anunțul a fost făcut public pe pagină de Facebook a Primărie. Conform autorităților locale, valoarea proiectului este de circa 2,2 milioane de lei, din care aproape 1,8 milioane de lei finanțare nerambursabilă, restul sumei urmând a fost asigurată din bugetul local.

Din acești bani ar urma să fie cumpărate următoarele echipamente: sterilizator cu plasmă, sigilator automat cu imprimantă, aparat dezinfectat cu aer, nebulizator, sterilizatoare medicale, mașină de spălat/dezinfectat, sistem automat compact de identificare bacteriană și fungica, antibiogramă și antifungigrama, mașină de spălat mopuri, luminometru, hotă biosecuritate, termostat și centrifugă universală. Managerul, Daniel Bechir, a vorbit despre importantă acestei investiții în cadrul unei ședințe de Consiliu Local, ce a avut loc la sfârșitul anului trecut.

Ultimele raportări privind infecțiile nosocomiale sunt din 2020 și conform cifrelor, rata era de 0,68% din totalul pacienților externați în acel an, și anume 9000 de persoane. În ceea ce privesc infecțiile cu clostridium, rata a fost de 0,08%, iar pentru bacterii cu rezistenţă multiplă la antibiotice a fost o rata mai mare, și anume 3,17% din pacienții internați la Spitalul Municipal Pașcani.

În perioada următoare, va fi semnat contractul de finanțare și vor începe demersurile pentru achiziționarea echipamentelor.

De precizat este faptul că în prezent Spitalul Municipal de Urgență Paşcani funcționează cu un număr de 385 paturi pentru spitalizarea continuă și 25 paturi pentru spitalizarea de zi, iar cabinetele medicale fac parte din ambulatoriul integrat al spitalului. Serviciile medicale asigurate de spital sunt preventive, curative, de recuperare și paliative.

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
ploaie ușoară
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
75 %
6.3kmh
100 %
mie
7 °
J
7 °
vin
7 °
S
11 °
D
7 °

Niciun articol afișat