Ştampilele nu mai sunt obligatorii. Este valabilă doar semnătura

Obligativitatea ştampilei pentru firme va fi eliminată de la 1 iulie, potrivit promisiunilor primite de oamenii de afaceri de la ministrul Finanţelor, România fiind depăşită la acest capitol de Republica Moldova, care a implementat deja măsură, însă trebuie scoasă din toată legislaţie secundară. În multe ţări ale Uniunii Europene oamenii nu ştiu ce este o ştampila, datorită faptului că această nu mai este de mult timp utilizată.

stampila

Aşadar, de la 1 iulie ştampilele nu vor mai fi obligatorii pe documentele oficiale. Rămân însă valabile cele personalizate.

Semnătură va fi suficientă pe orice hârtie emisă de o firma. Oamenii de afaceri spun că dispariţia ştampilei înseamnă debirocratizare şi va simplifică tranzacţiile. Sunt bănci care nu mai folosesc de vreo câţiva ani ştampile.

Dispariţia ştampilelor nu va duce la moartea unor firme care se ocupă de comercializarea lor, pentru că mulţi s-au adaptat.

„Ştampila dispărea din Codul fiscal, dar trebuie o reglemetare pentru a dispărea din toată legislaţia. Nu ştiu dacă ne putem imagina o Românie fără ştampila, dar de 3 luni, Republica Moldova ne-a luat-o înainte şi au eliminat ştampila. În UE cred că mai sunt două ţări care mai au ştampile: noi şi Bulgaria”, a spus Florin Jianu, preşedinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători

Ştampila a apărut în secolul 20, fiind sora mai mare a sigiliului. Scopul ei era acelaşi, să ofere autenticitate unui document. În secolul digitalizării, ştampila este un simbol al birocratizării.

Republica Moldova a renunţat deja la ştampila în urmă cu trei luni.

În Europa, doar ţară noastră şi Bulgaria mai foloseşte acest tip de parafa.

Materialul video in cadrul buletinului de stiri INFOBIT.

PULSUL ZILEI

Accident grav la Soci! Doi adolescenți, de 12 și 15 ani, răniți. Unul ar fi în stare gravă – FOTO

Accident rutier grav, luni seara, 26 octombrie, în satul Soci, comuna Miroslovești. Doi adolescenți, de 12 și 15 ani, au fost răniți după ce ATV-ul pe care se aflau ar fi fost lovit de o autoutilitară. În urma impactului,...

Primarul Pașcaniului ar închide câteva televiziuni

Declarație controversată din partea primarului municipiului Pașcani, Marius Pintilie. Într-o recentă conferință de presă, edilul a spus că ar închide câteva televiziuni naționale pe motiv că acestea fac rating „dezbinând oamenii”. Declarația a fost făcută în cadrul unui comentariu privitor...

La mulți ani, Ialoveni! Orașul înfrățit cu Pașcaniul împlinește 590 de ani – VIDEO

Este sărbătoare peste Prut, în orașul Ialoveni, înfrățit cu municipiul Pașcani. Marți, 27 octombrie, localitatea sărbătorește 590 de ani de la prima atestare documentară. Este hramul orașului Ialoveni, sărbătorit în ziua de cinstire a Sfintei Cuvioase Parascheva, printr-un program...

Insule ecologice cu probleme 

Apar pe rețelele de socializare tot mai multe filmări cu munți de gunoaie la insulele ecologice din Pașcani. Locatarii reclama faptul că mai ales în weekend, containerele sunt neîncăpătoare iar gunoiul este aruncat pe jos.  De asemenea, sunt reclamații că...

Concertele programate pentru sărbătorile de iarnă vor avea loc

Precizări importante privind evenimentele culturale programate de administrația locală pentru sărbătorile de iarna. Primarul Marius Pintilie, a precizat in cadrul unei conferințe de presă că toate spectacolele programate in luna decembrie vor avea loc, chiar dacă administrația locala întâmpină...

Noua rețea de apă din Stolniceni-Prăjescu și Cozmești în funcțiune. Când pot încheia contracte cetățenii

Anunț important din partea administrației locale din comuna Stolniceni Prăjescu. Locuitorii din satele Stolniceni-Prăjescu și Cozmești, care beneficiază de noua rețea de apă, sunt așteptați la Primărie pentru încheierea contractelor cu operatorul Apavital. Reprezentantul companiei va fi prezent la...

Remorcă desprinsă de un camion în trafic, oprită într-un podeț, la Ruginoasa

Momente care se puteau încheia tragic, duminică dimineață, 25 octombrie, pe un drum județean din comuna Ruginoasa. O remorcă s-a desprins de capul tractor în mers și s-a oprit într-un podeț de pe marginea drumului. Incidentul s-a produs după ce...

Deputatul Maricel Popa: Iașiul are nevoie de un Institut al Inimii, modern

𝐀𝐜𝐮𝐦 𝐨𝐩𝐭 𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐮𝐩ă 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐯𝐚𝐬𝐭𝐚𝐭𝐨𝐫, 𝐚𝐦 𝐫𝐞𝐮ș𝐢𝐭 𝐬ă 𝐨𝐛ț𝐢𝐧 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟏𝟎 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐧𝐢𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚ș𝐢! Am participat, alături de 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐒ă𝐧ă𝐭ăț𝐢𝐢, 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐑𝐨𝐠𝐨𝐛𝐞𝐭𝐞, la discuții privind identificarea soluțiilor pentru modernizarea și...

Cel mai negru scenariu pare că se adeverește: Adrian nu a schițat niciun gest pentru a evita tragedia de pe șosea. „Nu a frânat,...

Bănuielile tuturor par că s-au adeverit. Adrian nu a schițat niciun gest ca să evite tragedia de pe șosea. Accidentul de lângă Moțca pare că nu a fost altceva decât o sinucidere. Din păcate, un om nevinovat a murit. Zilele...

Taxele din România în 2027. Ce spune ministrul Finanţelor despre noi majorări

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, spune că nu îşi doreşte introducerea unor taxe şi impozite noi în 2027, dar avertizează că orice program guvernamental suplimentar trebuie să aibă o sursă clară de finanţare. Oficialul atrage atenţia că depăşirea ţintelor bugetare...
Paşcani
cer acoperit de nori
9 ° C
9 °
9 °
84%
5.8m/s
100%
mar
14 °
mie
13 °
J
12 °
vin
12 °
S
10 °

Niciun articol afișat