Standuri cu bunătăți și momente artistice, de Ziua Francofoniei la „Cantacuzino” – FOTO

Ziua Francofoniei a fost marcată vineri, 20 martie, și la Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” din Pașcani, printr-o serie de activități dedicate culturii și limbii franceze.

Elevi din mai multe clase s-au implicat activ în organizarea evenimentului și au pregătit standuri cu produse inspirate din gastronomia franceză. Atmosfera a fost completată de un program artistic variat. Tinerii au interpretat cântece cunoscute în limba franceză și nu numai.

În continuare au prezentat și momente de dans, cu diferite coregrafii.

 

Activitatea a fost coordonată de catedra de limba franceză, cu sprijinul conducerii unității de învățământ, având ca scop promovarea valorilor culturale francofone și apropierea elevilor de această limbă.

Ziua Internațională a Francofoniei este sărbătorită anual pe 20 martie, fiind un prilej pentru cele 75 de state membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei de a celebra diversitatea culturală și limba franceză prin evenimente educative și artistice. Evenimentul este marcat din anul 1998, iar în această perioadă au loc, de regulă, activități reunite sub denumirea „Săptămâna limbii franceze și a francofoniei”.

PULSUL ZILEI

Polițiștii pășcăneni, în sărbătoare. Activități de Ziua Poliției Române – FOTO

Ziua Poliției Române a fost sărbătorită, în avans, cu mult interes din partea copiilor și în acest an la Pașcani. Vineri, 20 martie 2026, în intervalul 11:00 – 14:00, în parcarea din apropierea Poliției Municipiului Pașcani, au avut loc mai...

Doi tineri reținuți după ce au furat o mașină și au provocat un accident la Brătești – FOTO

REȚINUȚI 24 DE ORE, PENTRU FURT ÎN SCOP DE FOLOSINȚĂ ȘI CONDUCERE FĂRĂ PERMIS La data de 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 17, respectiv 18...

Majorarea salariului minim de la 1 iulie 2026 aduce bani în plus pentru angajați, dar și costuri pentru firme. Ce spun specialiștii

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va crește de la 1 iulie 2026, de la 4.050 lei la 4.325 lei, potrivit unei hotărâri de Guvern publicată în Monitorul Oficial. Majorarea de 275 de lei brut,...

Preţul motorinei va rămâne uriaş tot anul, chiar dacă războiul s-ar încheia mâine – Analiză AEI

Motorina va atinge, în România, pragul de 10 lei/litru și va avea un preț mare tot timpul anului, chiar dacă războiul din Iran s-ar încheia mâine, apreciază președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată joi. "În prezent,...

Pâinea s-ar putea scumpi cu 10%, pe fondul creșterii prețurilor la gaze și combustibil. Avertismentul ROMPAN

Pâinea s-ar putea scumpi cu până la 10% în următoarele zile. Președintele organizației patronale Rompan, Aurel Popescu, a explicat că majorarea prețurilor la carburanți și gaze naturale crește costurile producătorilor cu până la 10%. În aceste condiții, producătorii ar putea...

ZDI: Cântărețul bisericesc din Scobinți, prins beat „clește” la volan când pleca de la slujbă: 2,49‰ alcool în sânge

Un cântăreț bisericesc a plecat de la locul de muncă beat. În drum spre casă, a avut ghinionul de a fi oprit de polițiști, care ieșiseră la „pescuit” pe un drum comunal. Rezultatul firesc a fost o condamnare pentru...

Record de participare la concursul dedicat Zilei Mondiale a Apei: 22 de echipaje din România și Republica Moldova

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și ApaVital SA Iași marchează Ziua Mondială a Apei într-un mod spectaculos: ediția a XII-a a concursului de cultură generală dedicat liceenilor a atras un număr record de participanți, transformând evenimentul într-o adevărată olimpiadă...

Când sunt Rusaliile în 2026. Zile libere pentru români. Cât durează minivacanța

Românii se vor bucura de un nou weekend prelungit în primăvară, cu zile libere de Rusalii 2026, una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendarul ortodox. Rusaliile, cunoscute și ca Pogorârea Sfântului Duh, vor fi celebrate în 2026 duminică,...

Echinocțiul de primăvară 2026. Explicația pentru care primăvara nu mai vine pe 21 martie

Mulți dintre noi am reținut din școală că primăvara începe pe 21 martie. În realitate, echinocțiul de primăvară cade pe 20 martie încă din 2012. Va continua astfel până în 2047. Din 2048, data se va muta chiar pe...

Lucrări intense la ceas de seară pe Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău. De ce constructorul a intensificat ritmul

Lucrările pe Autostrada Moldovei A7 continuă într-un ritm intens, inclusiv la ceas de seară, pe tronsonul dintre Adjud și Bacău, însă proiectul se confruntă în continuare cu întârzieri față de termenele inițiale. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu,...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.1 ° C
9.1 °
9.1 °
50 %
5.4kmh
87 %
vin
10 °
S
9 °
D
6 °
lun
9 °
mar
12 °

Niciun articol afișat