Stația de epurare a fost recepționată

Eveniment administrativ important pentru Pascani. Astazi a avut loc receptia finala a statiei de epurare, reabilitata din fonduri europene. La intrunire au luat parte reprezentanti ai firmei Prest Serv Apa, ai administratiei locale, constructori si supervizori.
receptie statie de epurare
Receptia la statia de epurare, reabilitata in perioada 2008-2011, s-a realizat astazi, la sediul societatii Prest Serv. Reprezentanti ai administratiei locale, ai constructorilor si ai beneficiarului, precum si cei din comisie au discutat despre modul de functionare a statiei si problemele la care inca se cauta solutii.

Motivul pentru care s-a intarziat atat de mult cu receptia lucrarilor este faptul ca firma care s-a ocupat de reabilitare a intrat in insolventa. O alta societate a preluat contractul, iar termenul de finalizare a fost depasit.

In proiect a fost prins si constructia unui canal colectar, reabilitarea unui canal existent, constructia statiei de pompare terminale si reabilitarea fazei lichide si solide a statiei de tratare. Aceasta investitie a fost necesara dupa ce s-a realizat extinderea aductiunii de apa.
Astazi, investitia a fost predata de catre consultant catre beneficiar, Consiliul Local.
Chiar daca obiectivul functioneaza din 2011, sunt insa si cateva probleme pentru care nu s-a gasit deocamdata o solutie. Este vorba despre platformele de uscare pentru namol.

O alta problema o reprezinta lucrarile de intretinere care ar trebui facute de o firma specializata. In acest sens, se va incheia un contract de mentenanta.

Participantii la intrunire nu au luat insa in discutie un aspect foarte important. Nimeni nu a adus aminte faptul ca statia ar putea fi predata spre exploatare operatorului iesean, Apa Vital.
Mentionam ca investitia a costat circa 14 milioane de euro, bani din fonduri europeni.

PULSUL ZILEI

20 de tineri seminariști în vizită la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani

Andrei Gurzun, părinte diacon la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh Pașcani: Astăzi, 31 martie 2026, am primit cu mare bucurie, la Catedrala noastră, vizita unui grup de 20 de tineri seminariști din anul III de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul...

Unde se extinde intravilanul Pașcaniului și cu ce costuri

Intravilanul Pașcaniului ar urma să fie extins semnificativ, mai ales în zonele de intrare/ieșire ale municipiului. Primul efect va fi trecerea la o altă categorie de impozitare, cu taxe și impozite de câteva ori mai mari, în funcție de...

Referendum pentru scoaterea jocurilor de noroc din Pașcani

O nouă ofensivă împotriva sălilor de jocuri de noroc din municipiul Pașcani. Organizația PSD Pașcani solicită administrației locale organizarea unui referendum pentru consultarea cetățenilor, cu întrebarea: „Sunteți de acord cu funcționarea activităților de jocuri de noroc și pariuri pe...

Buznei Shopping Center își deschide oficial porțile cu un eveniment muzical dedicat comunității din Târgu Frumos

Noul centru comercial Buznei Shopping Center marchează deschiderea oficială a noii locații, printr-un eveniment special dedicat comunității locale, transformând o zi obișnuită de cumpărături într-o experiență plină de bucurie, muzică și surprize pentru întreaga familie. Concertul muzical va avea...

Un nou corp de clădire la Școala Garabet Ibrăileanu Târgu Frumos. Lucrările vor începe cât de curând

Administrația locală din Târgu Frumos a semnat contractul pentru construirea unui nou corp de clădire la Școala „Garabet Ibrăileanu”, un proiect care ar urma să rezolve problema cursurilor desfășurate în două schimburi. Potrivit reprezentanților primăriei, noua construcție va avea regim...

Procesiune de Florii, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13, la Hârlău

Cetățenii din orașul Hârlău și nu numai sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 13:00 la procesiunea de Florii organizată de Protopopiatul Hârlău. Pelerinajul va porni de la Biserica Sfântul Nicolae, va trece pe la Biserica...

Proiectul de management pentru Spitalul de Urgență Pașcani a fost susținut. BIT TV nu a avut acces să filmeze

Proiectul de management pentru Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani a fost susținut marți, 31 martie, de către actualul manager interimar, Ion Câmpeanu, singurul candidat înscris în concurs. Deși evenimentul fusese anunțat ca fiind deschis și pentru reprezentanții mass-media, postul...

Ștefania Boboc, gimnasta din Pașcani, în finala la sol la un concurs internațional de top – VIDEO

Tânără gimnastă din Pașcani, Ștefania Boboc, continuă să evolueze în gimnastică și să adune, de această dată, experiențe pe plan internațional. Sportiva, plecată de la doar 6 ani la Deva pentru a-și urma visul în gimnastică, a obținut un...

Pelerinaj de Florii, în sâmbătă lui Lazăr, la Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să participe sâmbătă, 4 aprilie 2026, la tradiționalul Pelerinaj de Florii, organizat în ajunul sărbătorii, în Sâmbăta lui Lazăr. Evenimentul va începe la ora 14:00, la Biserica Sfânta Vineri, de unde credincioșii vor porni în pelerinaj spre...

Controale în traficul rutier pe DN2. Amenzi de 30.000 de lei și trei permise reținute într-o singură zi

Traficul de pe drumul național 2 sau cum mai este cunoscut E85 continuă să fie în vizorul oamenilor legii. Vineri, 27 martie, polițiștii pășcăneni împreună cu cei de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, au oprit zeci de...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.2 ° C
7.2 °
7.2 °
88 %
7.2kmh
100 %
mie
14 °
J
11 °
vin
9 °
S
14 °
D
15 °

Niciun articol afișat