vineri, iunie 27, 2025
18.3 C
Paşcani
Login

Ștefan Frăsilă premiant la olimpiada națională de chimie

Ștefan Frăsilă premiant la olimpiada națională de chimie

Peste o sută de elevi pasionați de chimie s-au calificat la faza națională a acestei olimpiadei, ce a avut loc la Botoșani zilele trecute. După proba de concurs ce a constat în subiecte teoretice și practice, un elev din Pașcani a reușit să obțină premiul special. El a fost pregătit de profesorul de chimie al Moldovei, Otilia Pintilie.

El este Ștefan Frăsilă, elev în clasa a VII a la Colegiul “Mihail Sadovenu” din Pașcani. A fost unul din cei 127 de elevi din țară selectat, datorită rezultatelor bune la concursurile de gen, să participe la faza națională a concursului de chimie “Raluca Râpan” ediția a XII a. Competiția a avut loc la Botoșani, atât deschiderea oficială, cât și festivitatea de premiere au avut loc la Teatrul Municipal în prezența DANIELEI BOGDAN, inspector de chimie în MENCȘ, precum și a președintelui de concurs, prof. univ. dr. VLAD CHIRIAC, de la Universitatea de Vest Timișoara.

După proba de concurs ce a cuprins subiecte teoretice și practice cu un grad mare de dificultate, comparabile cu cele date la olimpiada de chimie pentru clasa a VIII-a, Ștefan a reușit să obțină o mențiune specială. Elevul este coordonat de profesorul de chimie, Otilia Pintilie.

Ștefan este al 5-lea elev de clasa a VII-a, care reprezintă Colegiul “Sadoveanu” la etapa națională a acestui concurs. Această școală a transformat în tradiție participarea elevilor la concursuri importante de chimie, fiind singura școală din zona Pașcani care a obținut calificarea la etapa națională, de unde elevii s-au întors cu rezultate foarte bune: Adina Ciubotaru – mențiune MENCȘ în 2012, Victor Pintilie – mențiune MENCȘ în 2014, Alexandra Tudorache și Andrada Pavel – mențiune specială în 2015.

 

Recomandări

Bâlbâieli cu premierea elevilor și sportivilor cu performanțe

Primăria Pașcani cere explicații de la Ministerul Finanțelor dacă poate să organizeze și să susțină de la bugetul local festivitatea de premiere a elevilor...