Tânără gimnastă din Pașcani, Ștefania Boboc, continuă să evolueze în gimnastică și să adune, de această dată, experiențe pe plan internațional. Sportiva, plecată de la doar 6 ani la Deva pentru a-și urma visul în gimnastică, a obținut un nou rezultat important la un turneu desfășurat în Italia, în perioada 28–29 martie.
A făcut parte din echipa României, care s-a clasat pe locul 5 într-o competiție de nivel ridicat, la care au participat gimnaste din țări cu tradiție, precum SUA, Italia și Franța. Pe plan individual, Ștefania a reușit să se califice în finala de la sol, unde a obținut locul 7.
Pentru tânăra sportivă, participarea la acest concurs reprezintă un pas important în cariera internațională.
Ea a descris experiența drept una „deosebită și foarte valoroasă”, subliniind nivelul ridicat al competiției și emoțiile resimțite în timpul evoluțiilor.
„Am avut emoții, dar m-am concentrat și am dat tot ce am avut mai bun”, a transmis Ștefania.
Rezultatul vine în continuarea unui parcurs solid pentru gimnasta originară din Pașcani, care în trecut a obținut și titluri naționale, confirmând că poate face față cu succes și pe scena internațională.
