Stimulent financiar de 250 de lei pentru angajatori, pentru angajarea elevilor si studentilor pe perioada vacantei

Comunicat: „Stimulente pentru angajarea elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţei
Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă reaminteşte angajatorilor că pot
beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, acordat din bugetul
asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă pe perioada
vacanței. Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar
stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile
lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a
încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi
salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
Beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut mai sus angajatorii care încadrează
în muncă elevi şi studenţi în baza următoarelor documente:
a) contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât
durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp
parţial;
b) contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este
egală sau mai mică decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu
durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră
încheiat cu normă întreagă. Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar,
angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă
judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data
angajării elevilor şi studenţilor.
Pentru informaţii suplimentare, angajatorii interesaţi se pot adresa Agenţiei Judeţene
pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iași, str. Cucu, nr.1, tel.0232254577, e-mail:
[email protected] .”

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă IAȘI

PULSUL ZILEI

Obor la Pașcani, lângă serele Primăriei. Va fi deschis în luna mai, cu investiții private

Vești bune pentru locuitorii din municipiul Pașcani și comunele din împrejurimi. În cartierul Vatra, lângă serele Primăriei, va fi deschis un obor pentru animale, produse agricole și vechituri. Vor fi amenajate 80 de parcele, pe o suprafață de 1,3...

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”

Lansare de carte, pe 20 martie, la Biblioteca „Universul Cunoașterii” din Târgu Frumos. Ioan Știfii aduce în prim plan volumul de poezii „Sărutul cumpenei”. "Săptămâna poezieiVă invităm vineri 20 martie, ora 10.30, la sediul Bibliotecii „Universul Cunoașterii” la lansarea volumului...

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, „o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții”

Program liturgic deosebit vineri la Catedrala Pogorârea Sfântului din Pașcani. Priveghere de noapte, "o întâlnire vie cu Dumnezeu în taina nopții". "Iubiți credincioși,Vă invităm cu drag să luați parte la programul liturgic deosebit din această vineri, încununat de privegherea de...

OCDE: Salariile au crescut mult mai mult decât productivitatea. Așa s-a ajuns la datorii de 1.100 miliarde lei

Raportul OCDE arată că în România, productivitatea a răms mult în urma salariilor care au crescut mult prea mult. Economia nu a putut susține salariile pe care le avem. Așa că pentru plata salariilor, România s-a împrumutat masiv. De...

ApaVital implementează asistență AI pentru clienți

Compania ApaVital continuă procesul de modernizare a relației cu utilizatorii prin implementarea unor noi soluții digitale menite să simplifice comunicarea și transmiterea documentelor. Noile instrumente au ca scop reducerea timpilor de răspuns și eficientizarea interacțiunilor dintre companie și clienți. Una...

Schimbarea orei aduce întârzieri pe calea ferată

Atenție, călători! În noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 spre 29 martie, România trece la ora de vară, iar acest lucru va afecta temporar circulația trenurilor. La ora 03:00, ceasurile vor fi date înainte cu o oră și vor...

Deputatul Sorin Năcuță: Dezbaterile din comisiile parlamentare, pe Legea Bugetului de stat pentru anul 2026 sunt marcate, din păcate, de patimi

Dezbaterile din comisiile parlamentare, pe Legea Bugetului de stat pentru anul 2026 sunt marcate, din păcate, de patimi politice, multă demagogie și alianțe conjuncturale între PSD, care este parte a actului de guvernare și partidele de opoziție - AUR...

Avertisment important pentru români din partea șefului Armatei! Populația trebuie să aibă abilități de bază pentru crize majore!

Avertisment important pentru români din partea șefului Armatei! Populația trebuie să aibă abilități de bază pentru crize majore! Concret, românii trebuie să își ridice nivelul de pregătire, nu doar pentru situații civile, ci și pentru sprijinirea unui posibil efort...

Triunghi amoros exploziv. Un preot este acuzat că are o relație cu soția unui enoriaș, om de afaceri

Florin Cătălin Panciuc, un om de afaceri din Târgu Frumos îl acuză pe preotul din localitate, un tânăr pe nume Andrei Afrăsiloaie că are o relație amoroasă cu soția sa @ De când s-a îndrăgostit de preot, soția lui...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.8 ° C
9.8 °
9.8 °
48 %
5kmh
93 %
mie
9 °
J
6 °
vin
7 °
S
8 °
D
5 °

Niciun articol afișat