Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi seară, că anul şcolar va fi încheiat, iar elevii şi studenţii vor susţine examenele. Premierul afirmă că activitatea ar putea fi reluată după 15 mai.
”Anul şcolar va fi încheiat. Adică elevii îşi vor da toate examenele care se dau la sfârşit de an. La fel, studenţii îşi vor da toate examenele. Încercăm, sigur, dacă după 15 mai lucrurile vor fi în regulă, putem să dăm drumul la activitatea şcolară”, a declarat, marţi seară, premierul Ludovic Orbvan, potrivit News.ro.
Acesta a afirmat că profesorii vor trebui să se mobilizeze după vacanţa şcolară să intensifice predarea online până când se vor putea redeschide şcolile.
”De asemenea, trebuie să fie pregătite examenele care se dau cu cea mai mare seriozitate”, a mai spus premierul.