Stradă asfaltată după 50 de ani

Au inceput lucrarile de reabilitare a strazii Fantanele din Pascani. Oamenii spun ca drumul respectiv nu a mai fost asfaltat de peste 50 de ani, desi zilnic trec pe acolo zeci de masini. Deocamdata se lucreaza la retelele de apa si canalziare, iar in cateva zile vor fi turnate straturile de asfalt.

strada fantanele
800 metri de stradă vor fi reabilitati. Lucrarile au inceput de luni cu săparea șanțurilor pentru canalizare și schimbarea conductelor pentru apa. După turnarea primului strat de asflat se vor face rigole și podețe.

Investitia face parte Planul de Dezvoltare a zonei Vale in cadru caruia vor fi reabilitate 4,8 km de străzi, Esplanada, scarile mari si cele mici. Valoarea lucrarilor este de 5 milioane de lei din fonduri europene.

Primarul Pantazi ajuns în zona a fost asaltat de către cetațeni care locuiesc pe strada Fântânele cu diverse probleme.

Nea’ Dumitru are 73 de ani și locuiește în această zona de când se știe. El spune că această stradă nu a fost asfaltată de când era copil.

strada fantanele nea dumitru

Mai mult, traficul din zona centrală va fi decongestionat odata cu asflatarea acesti străzi pentru soferii care vor să ajungă în zona Gării.

Pe strada Fântânele locuiesc peste 50 de familii și este una dintre cele mai aglomerate străzi, zilnic prin aceasta zona trecand zeci de mașini.
Din spusele primarului, Dumitru Pantazi porțiunea de stradă va fi asfaltată în cel mult o lună de zile.

Materialul video in buletinul de stiri INFOBIT de pe www.bittv.info

PULSUL ZILEI

Incendiu puternic la o casă din Pârcovaci – FOTO

ISU IAȘI: Incendiu la o locuință în localitatea Pârcovaci – intervenție a pompierilor Astăzi, 23 martie, în urma unui apel primit prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iaşi, a fost anunţată producerea unui...

Înscrierile la creșă și grădiniță, în consultare publică. Vezi calendarul

Ministerul Educaţiei anunţă că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi...

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la Pașcani. S-au adunat donații de 3.500 de lei – VIDEO

Spectacol caritabil pentru prietenii patrupezi, la sfârșitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură Pașcani. Asociația Axi Hope în parteneriat cu Apistovet Clinica Medical Veterinară, Roxana Roșu și Roxana Savin au organizat un eveniment cu scopul de a crește gradul...

Lansare de carte și expoziție, la final de săptămâna, la Ruginoasa

Eveniment cultural deosebit la Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa, la finalul acestei săptămâni, unde publicul este invitat la o lansare de carte dedicată patrimoniului tradițional moldovenesc. Sâmbătă, 28 martie, de la ora 11:00, va avea loc lansarea volumului...

Mai sunt câteva zile pentru reducerea de 10% la impozite. Primarul recunoaște șocul din luna ianuarie

Aglomerație la ghișeele pentru plata taxelor și impozitelor locale. Termenul limită pentru a putea beneficia de bonificația de 10% este sfârșitul lunii martie. Din acest motiv, atât persoanele fizice cât și societățile sunt interesate în aceste zile să își...

Primăria Pașcani cere ajutorul unei societăți pentru repararea unei străzi

Una dintre cele mai distruse străzi din municipiul Pașcani ar urma să fie reparată de o societate comercială, nu de Primărie. Este vorba despre strada Unirii pe tronsonul de la poarta 2 până la pod. După sezonul de iarnă, din...

Echipamentele din centralele termice vor ajunge la fier vechi

Echipamentele și instalațiile din centralele termice dezafectate de la Pașcani nu au prezentat interes pentru alte primării din țară. Administrația locală a lansat un anunț prin care și-au arătat disponibilitatea de a dona aceste echipamente pentru eliberarea centralelor. În această...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de acțiuni ferme pentru a proteja cetățenii și economia!

Am atras atenția și în alte ieșiri publice asupra accelerării prețurilor la carburanți și am subliniat constant că sunt necesare măsuri rapide pentru a stopa acest fenomen. În acest context, măsurile propuse de Guvern reprezintă un pas important: limitarea adaosului...

Scoateți sau nu păcănelele din Pașcani?

„Scoateți sau nu păcănelele din oraș?” Este întrebarea la care primarul din Pașcani, Marius Pintilie și consilierii locali, sunt somați să răspundă de urgență. Grupul Civic „În stradă” și Comunitatea Declic au trimis o solicitare oficială prin care cer...

Elevi din Pașcani și Todirești, premiați la Festivalul „Hai la teatru” de la Iași

La sfârșitul săptămânii trecute, sute de elevi au participat la Festivalul "Hai la teatru" ce a avut loc la Iași. Tineri talentați din zona Pașcaniului și-au adunat în palmaresul lor premii importante. De exemplu, liceenii de la "Miron Costin" din...
Paşcani
cer acoperit de nori
8 ° C
8 °
8 °
58 %
1.4kmh
99 %
lun
8 °
mar
12 °
mie
15 °
J
15 °
vin
14 °

Niciun articol afișat