Stradă închisă, asfalt spart, la cererea locuitorilor inundaţi de apa de ploaie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Locuitorii de pe o stradă din Paşcani au solicitat ajutorul operatorului de apă şi canal pentru ca, gospodăriile lor să nu mai fie inuntate în urmă ploilor torenţiale.
Este vorba despre stradă Tăbăcăriei, unde, atunci când plouă, suvoiele de apă de pe stradă Ceferiştilor se scurg în casele gospodarilor.

lucrari str ceferistilor

Oamenii s-au dus în audienţe, iar reprezentaţii Apa Vital au luat hotărârea să facă un canal colector.

Din acest motiv, stradă Tăbăcăriei urmează să fie închisă de luni, pentru aproape 30 de zile unde se va lucra la o reţea de canalizare şi se va face un şanţ cu o rigolă pe toată lăţimea străzii pentru preluarea apei.

Lucrările de execuţie au început de astăzi pe o parte din stradă Ceferiştilor. Paguba nu ar fi atât de mare pentru că, deocamdată a fost turnat doar asfaltul de uzură, urmând că până la finale toamnei din acest an să fie turnat covorul asflatic.

Menţionăm că lucrările sunt executate de către Apă Vital, iar costurile suportate de aceeaşi firma, ce se ridică la peste o sută de milioane de lei.

PULSUL ZILEI

Angajări în spitale. Mai multe posturi disponibile la Târgu Frumos și Hârlău

Mai multe posturi sunt scoase la concurs în sistemul medical, printre acestea numărându-se posturi de asistent medical, infirmieră, brancardier și statistician la Spitalul de Boli Cronice din Târgu Frumos. Candidații interesați trebuie să îndeplinească cerințele specifice fiecărui post și...

Noul PUG al Pașcaniului a fost aprobat, cu multe semne de întrebare

Noul Plan Urbanistic General al municipiului Pașcani a fost aprobat de legislativul local în regim de urgență și cu multe semne de întrebare. Documentul cuprinde coordonatele și regulile de dezvoltare urbanistică pentru următorii 10 ani de zile, actualizarea fiind...

Când ar putea deveni funcțional transportul public în Târgu Frumos – VIDEO

Locuitorii din Târgu Frumos ar putea avea, în aproximativ un an și jumătate, un serviciu de transport public local. Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Neculai Zugravu, în cadrul emisiunii „Pulsul zilei” de la BIT TV. https://www.tiktok.com/@bittvpascani/video/7676043945725463830 Proiectul prevede achiziționarea...

Preotul, Pavel Postolachi, va primi titlul de cetățean de onoare pe 8 septembrie 

Preotul, Pavel Postolachi, fost protopop al municipiului Pașcani ar urma să primească distincția de cetățean de onoare în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 8 septembrie, la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din municipiu.  Titlul a fost aprobat de...

Ultima șansă la viață o costa 50.000 de euro pe o ieșeancă. După ce a murit, statul refuză decontarea fiindcă a plecat la tratament...

Grav bolnavă, o tânără ieșeancă, mamă a doi copii mici, și-a jucat ultima șansă la viață într-o clinică privată din Austria, după ce sistemul medical din țară își atinsese limitele. Deși într-o primă fază tratamentul de urgență a dat...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 20 AUGUST 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 20 AUGUST 2026. Vezi în direct discuțiile din legislativul local și voturile consilierilor pe canalul de Youtube al televiziunii locale BIT TV. https://www.youtube.com/watch?v=FLx9CdnwAls

Tânăr băut și fără permis, cu motocicleta prin Ruginoasa

IPJ Iasi: DEPISTAT ÎN TRAFIC FĂRĂ PERMIS, CU VEHICULUL NEÎNMATRICULAT ȘI FIIND SUB INFLUENȚA ALCOOLULUILa data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Paşcani au oprit pentru control o motocicletă care se deplasa pe DN28A, în comuna...

Descoperă taina cusutului iei tradiționale cu altiță, la Ruginoasa. Invitație pentru sâmbătă, 22 august

Descoperă taina cusutului iei tradiționale cu altiță! Centrul Cultural Ruginoasa are deosebita plăcere de a invita locuitorii comunei și numai la un eveniment dedicat unuia dintre cele mai valoroase simboluri ale patrimoniului românesc – tehnica tradițională de realizare a iei...

Titularizare 2026: lista posturilor pe județe a fost actualizată. Repartizarea profesorilor începe pe 20 august

Lista posturilor didactice disponibile pentru repartizarea profesorilor la Titularizare 2026 a fost actualizată pe 19 august, iar în zilele de 20 și 21 august sunt programate ședințele pentru candidații care au obținut cel puțin media 7 la concursul național. Repartizarea se face pentru...

Schimbare la obținerea permisului auto. Documentul pe care solicitanții nu mai trebuie să îl includă în dosarul depus la ghișeu

Persoanele care depun dosarul pentru obținerea permisului de conducere nu mai trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar, indiferent dacă documentul a fost eliberat pe hârtie sau în format electronic. Verificările necesare sunt efectuate de funcționarii serviciilor de permise,...
Paşcani
nori împrăștiați
28.4 ° C
28.4 °
28.4 °
38%
0.9m/s
0%
J
26 °
vin
40 °
S
40 °
D
30 °
lun
30 °

Niciun articol afișat