Ștrandul municipal își va redeschide porțile marți, 1 iunie. În acest sens, au fost finalizate lucrărilor de amenajare, iar, în continuare, va începe și umplerea bazinului cu apă.
Bazinul de înot a fost revopsit, iar în împrejurimi au avut loc lucrări de curățenie și reparație, iar umbrelele și șezlongurile asteaptă să fie ocupate.
De asemenea, în acest an, municipalitatea scoate la licitație în incinta ștrandului două spații comerciale. Astfel, în funcție de cererile primite de la operatorii comerciali, din iulie aici ar urma să funcționeze două terase.
Viceprimarul municipiului, Cristian Rățoi a atras atenția că sunt probleme serioase în ceea ce privește infrastructura ștrandului, motiv pentru care se impun lucrări imediate, atât la bazin, cât și la gardul care înconjoară ștrandul.
Și în acest an, tarifele de intrare rămân neschimbate. Se va achita o taxa de 5 lei pentru copii și 10 lei pentru adulți.
Menționăm pentru amenajarea ștrandului s-au cheltuit sume mari de bani, mai precis este vorba despre 45 mii de lei pentru agenți organici și 60 de mii de lei pentru piese folosite la lucrările de amenajare, confrom anunțurilor de licitație postate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.