luni, august 25, 2025
19.3 C
Paşcani
Login

Strigăm iar catalogul cu note de la CJ: azi, rezultatele la „teză”. Cum îi văd consilierii pe șefii județului? Dar cum își apreciază propria activitate?

La mai bine de un an de la alegerile locale, dar la mai puțin de un an de la începerea mandatului (vă aduceți aminte jongleria electorală de anul trecut), am tras linie și i-am invitat pe aleșii județului să descrie această primă parte a guvernării locale: cum își vede propria activitate și cum o vede pe cea a șefilor județului? Am primit răspunsuri de la jumătate din efectivul Consiliului Județean.

Cum își vede activitatea fiecare dintre cei intervievați de Ziarul de Iași

  • M-am concentrat pe o abordare analitică și responsabilă, cu un accent pe aspectele legate de urbanism și dezvoltarea infrastructurii rutiere, ne-a spus Marius Lupu (PMP), care conduce și Asociația Iași Infrastructura, cea care urmează să preia de la CNAIR proiectele centurilor Iașului, respectiv de la Podu Iloaiei.
  • Trecerea de la o abordare dedicată exclusiv mediului privat la rolul de consilier județean/ local este una dificilă, în sensul că întreg sistemul birocratic este mult mai complex (în sens negativ) decât pare la prima vedere, a explicat tranșant Iulian Mititelu (USR), aflat la primul mandat în CJ. Dar chiar și cu o influență mai „diluată” a grupului USR față de mandatul trecut, am reușit să introducem în fluxul birocratic câteva inițative care să sprijine dezvoltarea județului, mai spune el.
  • Colegul său de grup, Nicolae Tanasă, și el la primul mandat în CJ, a enumerat câteva dintre aceste inițiative, cum ar fi amendamentele propuse și aprobate la bugetul pe anul în curs pentru lucrări de reparații la sala de operații cezariene a Spitalului „Elena Doamna” și expertiza tehnică și DALI pentru reabilitarea Casei Memoriale „Vasile Alecsandri” din Mircești. Aceasta din urmă încă e în faza evaluării ofertelor și atribuirii contractului, în vreme achiziționarea unui sistem de vot electronic în cadrul CJ se află și el în curs de implementare.
  • Grupul PSD a avut cele mai multe și mai consistente intervenții pe proiecte, ne-a confirmat Genoveva Farcaș (PSD) ceea ce de altfel se vede în aproape fiecare ședință de plen, în care opoziția este „vioara întâi”. Ea a trecut în revistă câteva dintre subiectele de dezbatere la CJ, în special pe învățământ, de la carențele mobilierului școlar abia achiziționat, până la proiectele școlilor patronate de Consiliul Județean (Școala Specială Pașcani, Colegiul Tehnic „Vasile Pavelcu”, Școala Specială „Constantin Păunescu”) și ale Direcției Generale de Asistență Socială de sprijin pentru copii din medii defavorizate.
  • Am participat activ la toate ședințele Consiliului Județean, am susținut proiectele care aduc beneficii comunității locale, dar am adus și contraargumente la proiectele pe care nu le-am susținut, ne-a spus Ciprian Zamfir (AUR).
  • M-am implicat cu seriozitate și atenție la problemele reale ale ieșenilor, ne-a răspuns, la rândul său, Dan Ștefan Cojocaru (AUR). Important este să fii prezent, să asculți oamenii și să spui lucrurilor pe nume, a adăugat el.
  • M-am implicat în toate proiectele dezbătute, criticând atunci când a fost cazul sau felicitând și susținând proiectele bune pentru județul nostru, a menționat Camela Ciornia (AUR), care are mai multe mandate de consilier la activ, atât în CJ, cât și în CL. Parcul Industrial de la Pașcani și piețele agroalimentare din județ sunt două dintre proiectele pe care le-a susținut pentru bugetare.
  • Mai multe mandate a acumulat Cristian Stanciu: șase, dintre care patru la conducerea grupului de consilieri PSD, ne-a precizat el. Pe de altă parte, activitatea mea trebuie analizată sub semnul consecvenței atât în ceea ce privește respectarea principiilor social-democrate, ale grupului politic pe care-l reprezint, dar și al interesului privind necesitățile județului și ale celor care ne-au desemnat prin vot să îi reprezentăm în acest for, adică al cetățenilor, ne-a descris liderul PSD parcursul primului an din amndat. Am pus întotdeauna omul înaintea altor criterii, mai spune el, cu referire la alocarea fondurilor către comunități, pentru o dezvoltare echilibrată a județului.
  • Am avut o activitate corespunzătoare, având în vedere experiența acumulată în tot acest timp la nivel administrativ, ne-a spus Marius Ostaficiuc, liderul grupului AUR. Am ridicat întrebări și am cerut lămuriri acolo unde am constatat că cei care se află acum la conducerea CJ se abat de la litera legii, sau atunci când cu știință sau nu, propun proiecte și măsuri cu o puternică apreciere subiectivă fără o conduită administrativă obiectivă, a subliniat el.
  • Marian Uscatu (PMP) a fost succint. Aș caracteriza activitatea mea prin trei cuvinte: consecvență, implicare și viziune, ne-a transmis el. Multe dintre propunerile pe care le-am susținut în acest mandat sunt, de fapt, reluări și continuări ale unor inițiative pe care le-am formulat cu unul sau chiar două mandate în urmă. Acest lucru reflectă o abordare consecventă, pe termen lung, nu una conjuncturală, a explicat consilierul.
  • Cel mai nou membru al CJ este Cosmin Stanciu (PNL): a depus jurământul cu doar două luni în urmă, pe 19 iunie, cu patru ședințe la activ până acum. Activitatea mea în Consiliul Județean este una dinamică și orientată spre acțiune, ne-a răspuns el, arătând că participă des la întâlniri cu primarii ieșeni: în ultima săptămână am fost prezent la Scânteia la deschiderea taberei de copii – un proiect unde CJ este partener.
  • Alex Calance (PNL) a contabilizat ședințele și proiectele pe care le-a susținut: 28, respectiv 421 de propuneri de hotărâre. De fiecare dată, mi-am luat timp să studiez atent documentele și să înțeleg impactul pe care aceste proiecte îl au asupra comunității ieșene, ne-a explicat el – pentru că nu este vorba doar despre cifre, ci despre a mă asigura că fiecare decizie aduce un beneficiu real oamenilor din județ.
  • Constantă și implicată – și-a descris Ioana Dănilă (CJ) parcursul de până acum în CJ. Ea recunoaște că nu a intervenit frecvent în cadrul ședințelor. Asta se datorează faptului că am preferat să evit confruntările politice sterile și să mă concentrez pe partea concretă a muncii de consilier, adică pe ce proiecte vor fi livrate comunității în urma votului meu, ne-a explicat ea.
  • Andrei Dascălu (PNL), un alt „novice” în Consiliul Județean, ne-a spus că își aduce contribuția mai mult în comisiile din care face parte, unde au loc dezbaterile pe proiectele de hotărâre înaintea ședințelor de plen.
  • Activitatea mea a fost una asumată, constantă și orientată spre interesul cetățeanului, ne-a răspuns, concis, Eduard Ferariu (PSD).
  • Implicare constantă, responsabilitate față de cetățeni și preocupare reală pentru proiectele care pot aduce dezvoltare durabilă județului Iași, ne-a descris Mihai Dediu (PSD) bilanțul său de până acum în CJ. Insist pe zona Pașcani, Tg. Frumos și zona rurală a comunelor arondate acestei zone, ne-a precizat el.
  • La al doilea mandat, cred că există un pic mai mult dialog între executiv și consilieri, ceea ce a dus și la o colaborare mai bună pentru proiecte, ne-a răspuns Răzvan Socolov, care conduce grupul USR.
  • Adrian Acostoaiei (PNL) ne-a spus și el că activitatea sa a fost una constantă și axată pe dialog. Ca președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică, s-a implicat direct în monitorizarea și îmbunătățirea siguranței publice la nivel județean.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Recomandări