back to top
vineri, decembrie 26, 2025
-6.5 C
Paşcani
Login

Studiile aleșilor ieșeni. Ce secrete ascund diplomele acestora

Scandalul diplomelor false care a zguduit anul trecut, în două rânduri, scena politică românească ne-a determinat să luăm şi noi la Iaşi la verificat, măcar statistic, studiile aleşilor, fie ei parlamentari, fie reprezentanţi de vârf ai administraţiei locale. Dacă unii nu mai ştiu cum să se “împăuneze” cu teancuri de diplome în CV-urile oficiale, alţii, deşi e nelegal, şi-au trecut toate studiile “la secret”. Unii, absolvenţi în zona privată, nici nu au mai menţionat instituţia care le-a dat diploma. Unii sunt chiar mai secretoși, în privinţa doctoratelor sau masterelor: nu spun nici măcar titlul. Primarul este şi el campion pe nişa lui: se chinuie de circa 14 ani cu doctoratul, pe care nu l-a mai terminat.

Cei care se înscriu astăzi la facultate o fac cu gândul să performeze într-un domeniu de care se simt atraşi. Dacă au şi norocul să-şi găsească un job care să le asigure, pe de o parte, experienţa în domeniul respectiv şi, pe de altă parte, timpul să se specializeze mai departe, studiile pot să ajungă şi la doctorat. Un motiv de mare mândrie, fără doar şi poate. Este şi cazul unor aleşi care conduc sau reprezintă judeţul. De neînţeles este însă ca unii din ei să-şi ţină doctoratul “la secret”. Să le fie frică de verificări, în plin scandal al plagiatelor? Alţii, chiar toate studiile şi le ţin ascunse. Oare de ce ar face-o?

Doctoratul de 14 ani al primarului Mihai Chirica

Costel Alexe, astăzi preşedintele Consiliului Judeţean, în trecut deputat şi ministru, a reuşit să-şi finalizeze stagiul doctoral în perioada standard, de trei ani. S-a întâmplat chiar în anul în care a reuşit să ajungă în Parlament, 2012. „Clima şi topoclima Municipiului Iaşi şi a ariei metropolitane” este titlul lucrării realizate în perioada 2009-2012. Obţinerea titlului este apreciabilă, mai ales că, la acea vreme, Costel Alexe, absolvent al Facultăţii ieşene de Geografie şi Geologie, era consilier judeţean şi consilier al Serviciului Juridic şi Relaţii Publice de la Oficiul de Cadastru.

Cu aceeaşi facultate absolvită câţiva ani mai devreme, coechipierul lui Costel Alexe la alegerile locale trecute, primarul Mihai Chirica, a atacat şi el doctoratul. Spre deosebire de colegul său de la CJ, Mihai Chirica este doctorand din 2007 încoace, potrivit CV-ului său afişat pe pagina de internet a primăriei. În schimb, primarul a bifat un master într-un singur an, în ’95-’96, când abia apăruse această categorie de studii universitare, apoi studii MBA în specialitatea Management organizaţional la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Blocaje rutiere in centrul Pașcaniului

Municipiul Pașcani este sufocat de mașini mai ales, acum, în prag de sărbători. Pe 24 decembrie, in jurul orei 10.00 circulația rutieră era aproape blocată în zona centrală. După cum se vede din fotografie,  coada mașinilor de pe străzile...

Microbuz cu șapte pasageri, accident la Todirești după prima ninsoare

Grav accident rutier ]n localitatea Stroiești din comuna Todirești. Un microbuz cu șapte persoane, care efectua curse internaționale, a ieșit de pe carosabil, a ajuns în șanț și s-a izbit de capul unui pod. Evenimentul a avut loc in...

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

SPIRITUL CRĂCIUNULUI, PRIN FAPTE – POLIȚIȘTII DIN PAȘCANI, ALĂTURI DE COMUNITATE

  Comunicat: Sărbătorile de iarnă sunt despre lumină, speranță și solidaritate. Sunt despre a fi aproape de cei de lângă noi și despre a oferi sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Astfel, în ziua de 23 decembrie, polițiștii din...

Consilierii pășcăneni, convocați pentru majorarea taxelor

  Ședința pentru majorarea taxelor și impozitelor locale la Pașcani, cu peste 70%, va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 10.00. Proiectul inițiat de primarul Marius Pintilie - foto este singurul de pe ordinea de zi și...

Niciun articol afișat