Nu le daţi copiilor sub 13 ani telefoane altfel pot ajunge adulţi depresivi, predispuşi la gânduri suicidare! Sunt rezultatele celui mai recent studiu internaţional, care vizează impactul pe care îl pot avea funcţiile telefonului mobil asupra creierului unui copil în dezvoltare. Psihologii sfătuiesc părinţii să găsească mai multe activităţi în „viaţa reală” pentru copiii lor.
Unul din trei părinţi români recunoaşte că le-a permis accesul la telefonul mobil copiilor încă de la vârsta de 5 ani. Specialiştii au sesizat că utilizarea unui telefon înainte de vârsta de 13 ani, cu acces la aplicaţii mobile, poate avea efecte dezastruase mai târziu. Femeile, de exemplu, ajunse la maturitate, cu vârsta între 18 şi 24 de ani, pot dezvolta mai des gânduri de suicid, iar bărbaţii o stimă de sine mai scăzută.
„Săptămâna trecuta chiar i-am dat telefonul. Trei ani (n.r. vârsta copilului). Am zis că-i dau jocuri educative şi deja a învăţat în două zile să intre, să iasă din jocuri”, a declarat un părinte.
Psihologii cred că mulţi părinţi le dau copiilor telefoanele din comoditate.