Un pui de somn după-amiaza menține creierul tânăr și funcțiile cognitive sănătoase scăzând, în același timp, riscul de de demență. Specialiștii atrag însă atenția că siesta nu ar trebui să fie mai lungă de 30 de minute, în cazul adulților.
Oamenii de știință din SUA, Marea Britanie și Uruguay au analizat date medicale de la 378.932 de persoane cu vârste cuprinse între 40 și 69 de ani pentru a face o comparație între adulții care obișnuiesc să doarmă în timpul zilei și cei care nu fac acest lucru.
Rezultatele, publicate în Sleep Health, au scos la iveală că persoanele „programate” genetic să doarmă la amiază au creierul mai mare în volum, ceea ce înseamnă că sunt mai tinere cu 2,6 până la 6,5 ani, din punct de vedere al funcțiilor cognitive.
„Studiul nostru indică o legătură cauzală între siestă și volumul total mai mare al creierului”, a precizat Valentina Paz, autorul principal al studiului și profesor de neuroștiință la University College London (UCL).
Siesta nu trebuie să depășească 30 de minute
Alte cercetări anterioare efectuate asupra adulților cu vârste peste 65 de ani sugerează că ațipitul în timpul zilei îmbunătățește cogniția pe termen scurt, iar persoanele care obișnuiesc să doarmă la amiază au rezultate mai bune la testele cognitive decât cele care nu au parte de sieste. Noul studiu nu a înregistrat și durata somnului, dar studiile anterioare sugerează că somnul din timpul zilei nu trebuie să depășească 30 de minute. Asta pentru că, după 30-60 de minute, intri în etapa de somn profund, din care îți este mult mai greu să te trezești. Te poți simți amețit chiar și o oră după ce te-ai trezit dintr-o fază a somnului profund.