Este frumoasă și profită de una dintre calitățile sale pentru a face ceea ce îi place – modă! S-a întors recent din India unde spune că timpul petrecut acolo a fost cât o viață dat fiind cultura și tot ce ține de lumea de acolo. Ea este Beatris și este din Pașcani, la cei 20 de ani a reușit să facă ce și-a promis și speră ca pașii să o ducă pe această cale și în următorii ani, chiar dacă acum „trage” să terminte Facultate cu brio. Tânără poate fi văzută în reclame și reviste de specialiate.
Despre anii de copilărie, școală, modă și viitor, ne vorbește Beatris în cadrul interviului de weekend acordat pentru BIT TV.
Bun găsit. Pentru început, să începem cu o scurtă descrierea a ta. Așadar, cine este Beatris?
Sunt o tânăra obişnuită care a avut norocul să se nască într-o familie de unde a primit sprijin şi mai ales a făcut-o să-şi depăşească limitele. Şcoală primară am făcut-o la „Iordache Cantacuzino” iar gimanziul, respectiv liceul, la Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu”. Deşi a trecut foarte puţin timp de când am terminat liceul, pot spune că m-a cuprins dorul de şcoală, de ore, colegi, profesori, de toată atmosfera din timpul pauzelor şi al orelor de curs. Sunt o fire sociabilă, comunicativă, curioasă, dornică să înveţe lucruri noi de fiecare dată când are ocazia şi hotărâtă să duc la bun sfârşit orice mi-am propus să fac. Faptul că mă plictisesc repede de ceva ce îşi pierde din interes în faţă mea, a fost tot timpul o calitate pentru mine deşi alţii îl consideră un defect, deoarece m-a făcut să încerc tot timpul activităţi noi. Astfel, încă de la grădiniţă eram prezentă la diferite concursuri, de cântat, de recitat, de jucat în piese de teatru, desenat, orice activitate ce poate stârni interesul unui copil şi în acelaşi timp să-l dezvolte, descoperindu-şi talentul. Cu timpul, aceste concursuri s-au transformat în concursuri de matematică, chimie, română, biologie, pictat. Pe lângă aceste activităţi normale pentru un elev, m-am implicat, am făcut parte şi încă fac parte din Organizaţia Cercetaşii României, pentru că se ştie că “Once a scout,always a scout”. Acest lucru m-a ajutat să cunosc foarte mulți oameni de la care am învăţat câte ceva; să învăţ tehnici de supravieţuire; m-a făcut să am mai multă încredere în mine, să fiu mai comunicativă. Mi-a permis să particip la schimburi de experienţă cu cercetaşi străini şi astfel am ajuns să învăţ despre cultura franceză chiar de la francezi în cele 3 săptămâni petrecute într-un camp în Franţa.
În acest moemnt, ce cuvinte te descriu cel mai bine?
Calmul, solidaritatea, ambiția, încăpățânarea, perseverența și dragostea.
Cum au fost anii copilăriei? Ce amintiri îți vin acum în minte?
Anii copilăriei mele au fost foarte frumoşi. Ţin minte că mă jucăm cu păpuşile împreună cu surorile mele mai mari şi, deşi păpuşile aveau rochiţe şi accesorii care mai de care, tot timpul le modificăm, sau chiar făceam altele din bucăţi de material. Această pasiune de a crea haine s-a menţinut până în prezent şi, în viitor, sper să reuşesc să fac ceva în legătură cu asta.
Se leagă discuția noastră. Așadar, de la cusut hăinuțe pentru păpuși cum ai început cu lumea modei? Când s-a întâmplat?
De mică am avut acea constituţie de copil foarte slab şi înalt, lucru ce mă deranja enorm când ceilalţi copii râdeau din cauza asta. Totul a început când aveam 7 ani. Eram la grădiniţă şi am primit nişte pliante cu nişte cursuri de modeling şi actorie şi evident că tot timpul era loc pentru ceva nou. Astfel, mama ne-a înscris pe mine şi sora mea. La sfârşitul acestor cursuri am avut un spectacol ce era mai mult o proba definitorie pe care am trecut-o şi astfel am primit prima mea diplomă de model. A urmat o perioada lungă de timp până am reluat această activitate deoarece era prea obositoare pentru un copil.
Pe când aveam 14 ani, începusem să primesc oferte de la diferite agenţii şi până am semnat contractul cu agenţia de modele MUR Models fondată de Valentina Ionescu, am lucrat ca freelancer. Recunosc că a durat ceva timp până am semnat contractul pentru că mi-era puţin teamă la început deoarece un contract semnat înseamnă multe obligaţii din partea ambelor părţi, dar acum nu regret nimic deoarece este foarte indicat să fii reprezentat de o agenţie pentru că ea este cea care te lansează în această lume. O agenţie de modeling îţi oferă o pregătire profesioanală corectă, dezvoltată pe elementele necesarele în acest domeniu. Orice model trebuie să deţină un book. Bookul este CV-ul modelului, este un portofoliu alcătuit din fotografii de calitate, cât mai diversificate (portret normal cu şi fără machiaj, silueta întreagă, fotografii fashion, glamour etc). Şi pentru mine a urmat o perioada intensă de pregătire pentru că semnarea unui contract nu te transformă în model şi nu înseamnă că ajungi pe scena reflectoarelor imediat. Am avut mai multe şedinţe foto de tip test, am învăţat tehnici de mişcare scenică, cum să lucrez cu fotografii, am vizionat multe clipuri video cu modele care defilează/pozează pentru a mă perfecţiona. Este foarte importantă agenţia pe care o alegi să te reprezinte, deoarece cu ajutorul ei şi interesului pe care îl acorzi îţi poţi perfecţiona mişcările, atitudinea, stilul de a poză etc.
De ce ai ales această cale?
Cu timpul, am înţeles că faptul că sunt înaltă şi slabă reprezintă un avantaj pentru mine pentru a face parte din această lume, avantaj pe care multe persoane şi-ar dori să-l aibă şi am zis că trebuie să profit de şansa asta. Lumea modelingului mi s-a părut dintotdeauna o lume fascinantă. Te simţi altfel când eşti înconjurat de fel şi fel de oameni care îţi acordă atenţie, au grijă de tine să ţi se facă părul, să ţi se aplice machiajul, plus că eu întotdeauna am avut o pasiune pentru haine şi probabil ideea de a proba şi a poza nenumărate haine m-a făcut şi mai curioasă cu aceastra industrie. Modelingul îţi oferă şansă să cunoşti oameni importanţi din industria fashionului.
Vrei să continui? Până când?
Vreau să continui deoarece consider că abia sunt la început şi mai am atâtea de învăţat şi de văzut. Nu ştiu până când voi continua deoarece modelingul nu e o meserie pe care poţi să o ai toată viaţă şi e recomandat să o faci când eşti tânăr, dar o voi face până când voi putea.
Până unde ai vrea să ajungi?
Evident că aş vrea să ajung cât mai departe, să fiu printre cele mai căutate modele, să prezint pentru cei mai renumiţi designeri, dar asta presupune foarte multă muncă şi foarte mult timp investit iar facultatea pe care am ales să o urmez nu prea îmi lasă prea mult timp la dispoziţie.
Pe unde ai fost?
Cea mai frumoasă parte a modelingului este aceea de a călători foarte mult. Eu, prin intermediul modelingului, am călătorit momentan doar în ţară şi în India unde am stat două luni şi două săptămâni. Pentru mine a fost o experienţă extraordinară. Pe lângă faptul că am cunoscut oameni total diferiţi, cu obiceiuri şi tot felul de sărbători, erau zile în care munceam de dimineaţă până seară ceea ce m-a ajutat să fiu punctuală, să mă mişc repede pentru că atunci când aflai că trebuie să pozezi 100 de ţinute, îţi doreai doar să termini cât mai repede, să fiu mai deschisă şi să am şi mai multă încredere în mine.
Cum e senzația de podium?
Este o senzaţie extraordinară şi în acelaşi timp ciudată şi înfricoşătoare. Când eşti pe podium, eşti în centrul atenţiei şi ştii că toţi se uită la tine, dar dacă nu ai încredere în tine te cuprind tot felul de stări de nelinişte şi frică, că nu cumva să greşeşti în faţa oamenilor care te privesc.
Câtă pregătire este pentru acele câteva minute de strălucire?
În spatele acelor câteva minute de strălucire există ore întregi de pregătire. Pentru un fashion show la care participăm timp de câteva minute, depunem foarte mult efort. Nu doar modele îşi dau interesul ca totul să iasă perfect, ci şi toţi implicaţi (organizatori, cei din echipa de make-up şi hair-styling, prezentatori etc) deoarece după atâtea ore de muncă, repetat, stat pe tocuri înalte, stat la make-up, hair-styling, fitting, nu îţi doreşti decât ca totul să fie perfect la final.
Unde și cum te putem vedea?
Pot fi văzută în reclame TV, cataloage pentru îmbrăcăminte, show-uri de modă, videoclipuri publicitare on-line, panouri publicitare. Recent am avut şansa să fiu imaginea brandurilor United Colors of Benetton şi Van Heusen.
Ce proiecte/obiective ai pentru următorii ani?
Obiectivul meu principal este să termin facultatea şi evident să practic meseria de model cât de mult îmi permite timpul.
Știind că sunt tot felul de discuții despre lumea modei, este greu, din punctul tău de vedere?
A fi model înseamnă a face unele sacrificii; trebuie să ai tot timpul grijă ce mănânci ca să nu depăşeşti măsurătorile impuse. Dacă vrei să faci ceva din asta, trebuie să fii dispus să-ţi pui viaţa într-o valiza şi să călătoreşti până capeţi destulă experienţă şi eşti remarcat de o agenţie ce îţi poate deschide uşile către o altă lume.
Acum în ce proiecte ești implicată?
Momentan nu sunt implicată în niciun proiect pentru că programul încărcat pe care îl am la facultate nu îmi permite să mai fac şi altele pe lângă.
Ai adunat puțină experiență în această lume, ce sfaturi ai da tinerelor care doresc să meargă pe acest drum?
Nu mă consider în măsură să dau sfaturi cuiva, însă tot ce pot spune fetelor care doresc să meargă pe acest drum este că modelingul este o meserie ce trebuie tratată ca atare. Nu e de ajuns să ai doar o faţă drăguţă şi să fii fotogenică, trebuie să te dedici şi să munceşti din greu dacă vrei să ajungi cât mai departe făcând acest lucru.
Care sunt cuvintele ce ar putea descrie această meserie?
Muncă, seriozitate, dedicare, implicare.
Am ajuns la ruberica Testul fulger. Așadar, răspunzi cu ce cuvânt îți vine în minte atunci când îl vezi pe al meu
Pașcani – locul natal;
Copilărie – jocuri;
Familie – refugiu/iubire;
Scenă -mască;
Frumos – sufletul;
Aeroport – călătorie;
Podium – atenție;
Emoții – trăiri;
Fotografii – amintiri.
Altă rubrică a interviului este cea de – întrebări esențiale!
Cu ce gând te-ai trezit azi dimineață? Gândul cu care mă trezesc în fiecare dimineaţă este să duc la bun sfârşit orice activitate pe care o am de făcut în ziua respectivă.
Ce te face să fii mândră? Familia ce mi-a fost dată să o am şi… evident că orice realizare de a mea.
Care este rolul tău în această lume? Să contribui cu cât pot la îmbunătăţirea acestei lumi, aşa cum ar trebui să facă orice om.
Ce este luxul pentru tine? În opinia mea, luxul nu se referă doar la lucruri, ci mai degrabă la tot ce ţine de persoana noastră. Pentru mine, luxul înseamnă timp, timp pe care încerc să-l gestionez în aşa fel încât să punctez toate targeturile de pe listă.
Pentru ce ai face orice sacrificiu? Aş face orice sacrificiu pentru îndeplinirea visurilor mele, dar nu i-aş îndepărta pe oamenii care mă iubesc pentru a atinge acest țel.
Ce înseamnă succes pentru tine? Pentru mine, succes înseamnă să te dezvolţi ca persoană şi să investeşti în tine până atingi acea mulţumire sufletească pe care nimeni şi nimic nu o poate perturba.
Care este cartea/filmul preferat de tine? Recomandare, ultima citiă etc? Cartea care mereu va fi clasată pe primul loc în topul cărţilor mele preferate este „Micul Prinţ” de Antoine de Saint Exupery deoarece este acel gen de carte pe care o putem citi de nenumărate ori şi cu fiecare lectură învăţăm şi înţelegem lucruri şi idei total diferite. Este o carte pentru copiii ce trăiesc în noi.
Am ajuns la final… “Nu ești bogat până când nu ai ceva ce banii nu pot cumpăra!”
Foto – arhivă agenție