back to top
miercuri, februarie 25, 2026
3.6 C
Paşcani

Sute de mii de suflete în rugăciune la Iași, în fața Sfintei Parascheva – VIDEO

La Iași, sute de mii de oameni au trecut în aceste zile pe la racla Sfintei Parascheva, așezată în baldachinul împodobit cu flori, luând parte la cel mai mare plerinaj din țară și cel mai probabil și din Europa. Marți, chiar de ziua ei, a fost oficiată slujba religioasă de către un sobor de preoți.

Momentul în care a fost rostită rugăciunea Tatăl Nostru, a fost înălțător. Oamenii prezenți la eveniment au rostit în cor același cuvânt de rugăciune.

La finalul slujbei, în semn de recunoaștere pentru dragostea jertfelnică și statornicia în credință, trei familii de preoți cu mulți copii au primit distincții de vrednicie din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în cadrul sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

La finalul sărbătorii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a adresat un cuvânt de recunoștință miilor de pelerini care au înălțat rugăciuni ore în șir și, în chip special, celor care au răbdat frigul și umezeala stând la rând pentru a se închina Sfintei Parascheva.

Potrivit estimărilor autorităților, până în acest moment, peste 170.000 de pelerini s-au închinat la raclele ce adăpostesc cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama.

Racla Sfintei Parascheva va rămâne așezată în curtea Catedralei Mitropolitane până miercuri, 15 octombrie. În situația în care, în ultima zi a pelerinajului, afluxul de credincioși va fi semnificativ, mutarea sfintelor moaște în interiorul catedralei va fi amânată. Decizia va fi anunțată atunci, în funcție de momentul în care numărul pelerinilor va permite organizarea accesului în interior.

De precizat este faptul că în fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pă­mânt în prima jumătate a veacului al XI-lea. S-a născut în Epivata (azi Selimpașa), pe țăr­mul Mării Mar­mara, în apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci ca­pi­tala Imperiului bizantin. Și-a petrecut anii co­pi­lă­­riei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Moștenind o mare avere de la părinți, îm­preună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moș­te­ni­re și, „părăsind frumusețea acestei lumi”, s-a re­­tras „în adâncul pustiei”.

 

PULSUL ZILEI

Spitalul din Pașcani, în criză de medici: aproape o treime din posturi sunt vacante. Nouă organigramă va fi votată în Consiliul Local – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani se confruntă cu un deficit important de medici. Din aproape 80 de posturi prevăzute în organigramă, aproximativ 30 sunt vacante, iar una dintre cele mai mari probleme este lipsa medicilor cardiologi. Lista posturilor vacante a...

Licitație pentru parcări rezidențiale la Târgu – Frumos

Administrația locală din Târgu - Frumos închiriază, 40 de locuri pentru parcări rezidențiale. Licitația este programată pe 06 Martie a.c. de la ora 10.00 la sediul Primăriei. În total vor fi amenajate peste 200 locuri de parcare, care vor...

Numele purtat în căsătorie poate fi păstrat după divorț fără acordul fostului soț. Propunerea, adoptată de Senat 

Numele din timpul căsătoriei poate fi păstrat, după divorț, fără consimțământul fostului soț, stipulează o propunere legislativă de modificare a Codului civil, care a fost adoptată luni, 23 februarie, de Senat."La desfacerea căsătoriei prin divorț, fiecare dintre soți poate...

Cum arată traficul rutier în județ, după o razie de două zile la Iași, Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău: zeci de șoferi sancționați, alcool...

Polițiștii rutieri au tras linie după controalele desfășurate timp de două zile în județul Iași iar rezultatele arată o realitate îngrijorătoare în trafic: șoferi care conduc băuți și numeroase depășiri ale vitezei legale. În perioada 20–22 februarie, oamenii legii au...

Cum poți deveni voluntar pe ambulanță. Înscrieri deschise la Serviciul de Ambulanță Județean Iași

Persoanele care vor să învețe să acorde primul ajutor și să ajute în situații de urgență se pot înscrie, în această perioadă, în programul de voluntariat organizat de Serviciul de Ambulanță Județean Iași. Programul este structurat pe două etape...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, românii au ajuns la capătul puterilor! (P)

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, românii au ajuns la capătul puterilor! Ați discutat destul despre tăieri, despre oameni dați afară, despre majorări de taxe. Începeți să și construiți ceva! Nu cred să existe o categorie socială care...

Dragobete 2026: De unde provine sărbătoarea iubirii la români și ce semnifică data de 24 februarie

Dragobetele se numără printre cele mai vechi și mai valoroase sărbători ale culturii populare românești, consacrată iubirii, tinereții și reînnoirii naturii. Celebrată anual pe 24 februarie, ziua reprezintă echivalentul românesc al Valentine’s Day, însă semnificația sa depășește dimensiunea romantică...

Cum obții documente oficiale de la statul român în 2026 fără să mergi la ghișeu: Adeverințe și autorizații pe care le poți primi online

În 2026, cetățenii români pot accesa majoritatea actelor oficiale direct online, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la ghișee. De la certificate de stare civilă și adeverințe fiscale, până la autorizații și certificate de urbanism, aceste servicii...

Schimbare majoră pe piața muncii în România din iunie. Ce efecte ar putea să aibă

O schimbare majoră intră în vigoare pe piața muncii din luna iunie: salariul nu va mai fi o informație confidențială. Noile reguli europene privind transparența aduc modificări importante în relațiile de muncă, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Vorbim...

APIA a autorizat plăți de peste 126 milioane lei pentru fermierii din Campania 2025. Care sunt noile cuantumuri

APIA a început plata intervențiilor din Campania 2025, iar fermierii din Iași se numără printre beneficiarii sumei de peste 126 de milioane de lei autorizate în primele două zile. Noile cuantumuri pentru PD‑02, PD‑03 și PD‑28 sunt deja aplicate...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.2 ° C
4.2 °
4.2 °
89 %
6.9kmh
100 %
mar
4 °
mie
7 °
J
4 °
vin
5 °
S
8 °

Niciun articol afișat