Tanar de 18 ani bagat in puscarie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La data de 05 mai 2015, între orele 08:00- 17:00, poliţiştii Compartimentului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei oraşului Tîrgu Frumos, au acţionat pe linia identificării bănuiţilor de comiterea unor infracţiuni, în dosarele penale aflate în lucru, dar şi pentru punerea în aplicare a mandatelor privative de libertate. Au fost legitimate 8 persoane, fiind identificate 2 persoane bănuite de comiterea unor fapte de natură penală.
Exemple:
1.A fost identificat I.A., de 18 ani, faţă de care Judecătoria Paşcani a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 200 de zile de închisoare. Acesta a fost depus în Penitenciarul Iaşi.
2. A fost adus la cercetări un minor de 15 ani, despre care s-a stabilit că ar fi sustras în urmă cu câteva zile, din autoturismul persoanei vătămate B.P., ce se afla parcat pe str. Petru Rareş, o borsetă în care acesta avea două telefoane mobile, actele de identitate şi mai multe carduri bancare. Prejudiciul în cauză a fost recuperat în proporţie de 70%.

IPJ IASI

PULSUL ZILEI

ZDI: Mandatul lui Ovidiu Laicu la șefia DRDP se încheie cu finalizarea A7 până la Pașcani

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași va fi condusă până la sfârșitul anului de actualul director, Ovidiu Laicu. În vârstă de 65 de ani, el a primit o prelungire de contract de șase luni de la Compania Națională...

Ce achiziții publice sunt planificate la Primăria Pașcani, în acest an

Cu o întârziere semnificativă, de jumătate de an de zile, Administrația locală din Pașcani a dat publicității programul anual de achiziții publice de bunuri si servicii. Unele au fost deja achiziționate altele sunt in curs, de regulă prin proceduri...

Primarul și viceprimarul din Hârlău, la raport

Primarul și viceprimarul orașului Hârlău își vor prezenta raportul de activitate pentru anul 2025. Sunt principalele puncte de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local convocat pe 30 iunie de la ora 11.  De asemenea, societate Ecosalubris va prezenta...

Ședință importantă la Târgu Frumos. Scutirea minorilor de la plata taxei de salubritate, finanțare pentru ONG-uri 

Ședință extraordinară importantă în orașul Târgu Frumos. Consilierii sunt convocați pe 25 iunie de la ora 13 pentru a aproba cinci proiecte de hotărâre. Ședința va începe cu programul anual de finanțare pentru organizațiile non profit.  Suma alocată în acest...

Curajul de a o lua de la zero: doi tineri au schimbat străinătatea pe un lan de lavandă la Todirești, în inima satului românesc –...

LANUL DE LAVANDĂ DE LA TODIREȘTI. CURAJUL FAMILIEI DAMASCHIN  Curajul de a o la zero: doi tineri au schimbat străinătatea pe un lan de lavandă la Todirești, în inima satului românesc  Într-o perioadă în care tot mai mulți tineri aleg să...

HAI C.S.M PAȘCANI!!! INVITAȚIE LA MECIUL DE CALIFICARE ÎN LIGA a-III-a

Emoții mari pentru jucătorii și susținătorii echipei de fotbal CSM Pașcani. Sâmbătă, 27 iunie a.c., începând cu ora 17:30, pe stadionul CFR va avea loc ultimul meci din barajul pentru calificarea în Liga a III-a a campionatului național de...

Copiii de la Grădinița PP nr. 3 Pașcani vor fi mutați temporar la Fântânele. Clădirea actuală intră în reabilitare

Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 din municipiul Pașcani urmează să intre într-un amplu proces de reabilitare și modernizare, motiv pentru care activitatea educațională va fi relocată temporar în clădirea fostei Școli Nr. 2 din cartierul Fântânele. Anunțul a...

Incendiu la un foișor din curtea unui centru de minori din municipiul Pașcani

ISU Iași: În dimineața zilei de 24 iunie 2026, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un foișor amplasat în curtea unui centru de minori situat pe strada Morilor, din...

Incendiu la o anexă gospodărească în municipiul Pașcani

ISU Iași: În dimineața zilei de 24 iunie 2026, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească situată pe strada Fântânele, din municipiul Pașcani. La sosirea forțelor de intervenție,...

E ca-n filme: cel mai mare valutist, prădat de hoți la îndemnul propriului fiu. Seif de 180 kg cărat pe scări. Grupul își spunea Peaky Blinders...

Casa familiei Mocanu funcționa ca o bancă neoficială, oferind schimb valutar și împrumuturi. Mai multe persoane își țineau banii în seiful lor Fiul s-ar fi plâns că tatăl e zgârcit și ar fi pus la cale jaful Unul din hoți a...
Paşcani
cer senin
25.2 ° C
25.2 °
25.2 °
66%
2.6m/s
0%
J
31 °
vin
33 °
S
29 °
D
32 °
lun
34 °

Niciun articol afișat