La data de 9 mai a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au depistat un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Scobinţi, fără a deţine permis de conducere.
De asemenea, s-a constatat faptul că autoturismul condus de acesta nu era înmatriculat, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare montate pe autoturism aparţineau altui vehicul.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînamtriculat.
Cercetările continuă.
Sursa IPJ Iasi