Deşi mai sunt doar câteva zile până la Paşti, în pieţele agroalimentare din municipiul Paşcani nu este expusă la vânzare mult-aşteptatul miel. Cele patru tarabe speciale pentru acest comerţ sunt goale şi frumos aranjate, iar până astăzi nu a fost depusă nici o cerere la administraţia din oraş pentru comercializarea cărnii. Însă, pe la colţuri, crescătorii de animale încearcă să îşi atragă clienţii.
La fel că în ultimii ani, carnea de miel lipseşte de pe tarabele din pieţele agroalimentare din municipiu. Crescătorii de animale nu au solicitat, până astăzi, acordul pentru a vinde în cele patru spaţii special amenajate de administraţia din oraş.
Fermierii preferă să vândă direct de la stana, pentru a scapa de anumite taxe, care s-ar reflectă în preţul pe kilogram al cărnii, spun păşcănenii.
Astfel că astăzi, în piaţa din zona Deal, un bărbat întreba pe la colţuri pe trecători dacă vor un miel, la preţul de 18 lei pe kg. La vederea reporterilor, comerciantul de ocazie a dispărut.
Sunt însă şi persoane care nu vor să cumpere carnea de pe tarabe, ci din supermarketuri, pentru că sunt sigure în legătură cu provenienţa acesteia.
Din piaţă sau magazine, gospodinele spun la unison ce bunătăţi din miel vor pregăti de Paşti. Drobul şi friptura sunt nelipsite de la masa festivă.
Menţionăm că în aceste zile, carnea de miel se vinde cu preţul de 18-20 de lei pe kilogram, iar românii preferă să cumpere direct de la stana.

