back to top
duminică, februarie 22, 2026
-2.3 C
Paşcani

Târg caritabil pentru un copil bolnav, la Pașcani

Oamenii cu suflet mare, dornici să facă o faptă bună și să ofere o șansă unui copil, care încă de la o vârstă fragedă se luptă pentru a câștiga lupta cu viața, sunt așteptați duminică, 18 iulie, la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani.

Manifestarea își propune să ofere sprijin pentru Alexandru, un băiețel de 3 ani din Slobozia, care suferă de amiotrofie musculară spinală tip 1 și are nevoie de un tratament costisitor pentru părinți. Este vorba despre suma de 2.125.000 de dolari, prețul vaccinului ZOLGENSMA, care speră să readucă norocul în viața lui Alexandru.

Menționăm că până acum s-a strâns în jur de un milion de dolari.

În cadrul târgului pus la punct de trei mămici, organizatoarele acestui eveniment, vor putea fi achiziționate produse, va fi amenajat un decor pentru fotografii profesionale, dar sunt pregătite și suprize pentru cei mici. Astfel, în intervalul orar 15 -17 vor fi activități precum picturi pe față, jocuri, dar și o vizită a maschotelor precum Mickey și Minnie.

Precizăm că este pentru prima dată când se organizează un astfel de târg la Pașcani, iar produsele au fost donate de câteva societăți comerciale din municipiu, dar și de oamenii care au răspuns acestei inițiative și au decis să se implice.

PULSUL ZILEI

Spectacol cu sala plină la Târgu Frumos, în apropierea zilei de Dragobete – VIDEO

Sala de spectacole de la Casa de Cultură Garabet Ibrăileanu din Târgu Frumos a fost plină de spectatori, vineri seară, 20 februarie, la concertul folcloric organizat cu ocazia sărbătorii de Dragobete. Membrii Ansamblului Profesionist Constantin Arvinte al Consiliului Județean Iași...

Sprijinul de 50 lei/lună pentru energie electrică, prelungit până la finalul lui 2026: câți români beneficiază

Măsura de compensare pentru consumatorii vulnerabili de energie electrică continuă până la 31 decembrie 2026, anunță Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Până în prezent, aproape 725.000 de cereri au fost validate dintr-un total de peste un milion...

Joburi sigure în România: Cele mai căutate locuri de muncă pe care inteligența artificială nu le poate înlocui, potrivit specialiștilor

Pe măsură ce inteligența artificială și automatizarea își fac tot mai simțită prezența pe piața muncii, multe meserii tradiționale par amenințate. Realitatea însă arată o altă fațetă: în sectoare precum construcțiile, ospitalitatea, serviciile sau mentenanța, lipsa de personal calificat...

Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate

Pensiile ar fi trebuit indexate încă de luna trecută, dar guvernanții au renunțat la această măsură din cauza cheltuielilor și-așa foarte mari, care au majorat substanțial deficitul bugetar. Însă ministrul Muncii, Florin Manole a afirmat recent că indexarea pensiilor...

Elevii din Iași revin la cursuri pe 23 februarie: se încheie vacanța de schi și începe modulul 4

Vacanța mobilă, cunoscută drept vacanța de schi, se încheie duminică, 22 februarie. Elevii din județul Iași revin la școală luni, 23 februarie, odată cu începerea modulului 4 de studiu. După șase săptămâni de școală, elevii vor intra în vacanța de...

Luni începe Postul Paștelui: credincioșii sunt îndemnați să practice iertarea, milostenia, cumpătarea și faptele bune

Credincioșii ortodocși intră, începând de luni, în Postul Paștelui, considerat cel mai lung și mai aspru post din cursul anului bisericesc. Această perioadă de pregătire spirituală precede sărbătoarea Învierii Domnului și durează 40 de zile, la care se adaugă...

Procurorii pășcănenii, anchetă în trei județe într-un dosar de contrabandă. Un bărbat a fost arestat

BĂRBAT ARESTAT 30 DE ZILE, PENTRU CONTRABANDĂ CU ȚIGARETE La data de 20 februarie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Iași – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 18 mandate de percheziție domiciliară în județele Iași, Suceava...

Noi reguli pentru cei care stau la bloc! De ce trebuie să ții cont

Mulți locatari se întreabă dacă pot instala sisteme fotovoltaice pe spațiile exterioare ale apartamentelor, însă legislația românească nu oferă indicații clare. În timp ce regulile permit montarea pe acoperișurile caselor sau pe terenul proprietății, balcoanele implică norme suplimentare din...

Deputatul Sorin Năcuță: Locuințele din Topile și Hărmănești, din județul Iași, amplasate pe șoselele comune cu municipiul Pașcani, se pot racorda la conducta de...

În urma demersurilor efectuate împreună cu senatorul Lucian Rusu, Președintele ANRE, dl. George-Sergiu Niculescu, a modificat Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale, prin Ordinul nr.83 din 16 decembrie 2025. Conform acestor modificări (Art.12,...

Legislativul pășcănean în ședință pe 27 februarie. Vezi ordinea de zi

Sedință de Consiliu Local la Pașcani pe 27 februarie de la ora 10. Întâlnirea va debuta cu prezentarea rapoartelor de activitate a Serviciului de Evidență a Populației Pașcani și a Direcției de Asistență Socială pentru anul trecut. Pe ordinea de...
Paşcani
cer acoperit de nori
-2.2 ° C
-2.2 °
-2.2 °
90 %
1.5kmh
100 %
D
5 °
lun
4 °
mar
5 °
mie
4 °
J
2 °

Niciun articol afișat