back to top
marți, decembrie 23, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Târgu-Frumos: Comercianţii din pieţe verificaţi la sânge de poliţişti

La data de 05.09.2013 între orele 07.00-11.00 , poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Tg. Frumos şi Secţiei 7 Razie piataPoliţie Rurală Tg. Frumos, în cooperare cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi, au acţionat pe raza oraşului Tg. Frumos, având ca obiective principale prevenirea şi combaterea comerţului ilegal cu produse accizabile, animale vii şi produse derivate animaliere şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, ocazie cu care au fost constatate următoarele:

-agenţi economici verificaţi-6;
-persoane legitimate-63;
-autovehicule controlate-41;
-persoane conduse la sediul poliţiei-3;
-contravenţii constatate-37 , din care:
-Legea 12/1990-2;
-O.U.G. 195/2002-18;
-H.G. 984/2005-16, din care 6 aplicate de reprezentanţii D.S.V.S.A.
-O.G. 97/2005-1;
– valoarea amenzilor aplicate-11.760 lei;
-infracţiuni constatate-1 (prev. de Legea 86/2006-modific.)
Exemple:
A fost depistat M. Ioan, de 51 de ani, din jud. Neamţ, care comercializa porcine fără documentele prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară. A fost sancţionat contravenţional cu amendă de 600 de lei conform HG 984/2005.

PULSUL ZILEI

Poliția în stradă de sărbători

Declarație de presă referitoare la măsurile dispuse în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Crăciunului de către structurile Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Iași Minivacanța de Crăciun este, pentru majoritatea românilor, un prilej de a petrece timp cu familia, de...

ARTIȘTI LA MICROFON – MARIA OPREA: MUZICĂ, TEATRU ȘI BUCURIA DE A DĂRUI – VIDEO

În această ediție „Artiști la Microfon”, o cunoaștem pe Maria Oprea din Pașcani, o tânără care cântă din suflet, iubește muzica, teatrul și voluntariatul. Am vorbit despre începuturile ei, despre emoțiile scenei și despre cum arta poate aduce lumină...

Programul colectării deșeurilor menajere în perioada 22.12.2025 – 03.01.2026

Societea locală de salubritate a publicat programul de colectare a gunoiului, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ordonanța „trenuleț”, cadoul Guvernului pentru români!

Guvernul se pregătește să adopte marți seara, 23 decembrie 2025, așa-numita Ordonanță „trenuleț”, un act normativ prezentat oficial drept o soluție pentru stabilitatea economică a României în 2026, dar care, în realitate, riscă să devină lovitura finală pentru milioane...

Autoritățile studiază dispariția fermierilor români de pe piața cărnii de porc

Consiliul Concurenței a declanșat un studiu pentru a identifica barierele care limitează accesul fermierilor români pe piața procesării și comercializării cărnii de porc. Autoritatea vizează identificarea eventualelor disfuncționalități ale sectorului care ar putea afecta concurența și implicit consumatorii. Astfel, studiul...

Taxa pe stâlp – eliminată abia din 2027, IMCA se reduce la 0,5% şi se elimină tot din 2027, impozitul pe cifra de afaceri...

Impozitul pe construcţii (taxa pe stâlp) se va aplica până la finalul anului următor, la fel ca impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS), datorat de companiile din petrol şi gaze, prevede un proiect de ordonanţă de urgenţă pregătit...

Peste 800 de afaceri din Iași și-au pus pe pauză activitatea în 2025

Iașul intră tot mai vizibil într-o zonă de așteptare economică. Peste 800 de firme au ales să-și suspende activitatea în primele unsprezece luni din 2025, un semnal care plasează județul printre cele mai afectate din țară. Dincolo de cifre,...

Moș Crăciun a ajuns la Primăria Pașcani – FOTO

Luni, 22 decembrie, la Primăria municipiului Pașcani a avut loc o acțiune dedicată copiilor, în cadrul campaniei „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, inițiată de administrația locală. Evenimentul a început la ora 11:00 și a fost adresat copiilor din comunitate. ...

Niciun articol afișat