Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat marți că senatorii şi deputaţii, cel mai probabil, va începe să lucreze, de săptămâna viitoare, la Palatul Parlamentului.
Tăriceanu a pledat pentru reluarea activităţii atât în instituţii, cât şi în acele sectoare ale economiei unde respectarea distanţării sociale este posibilă.
”M-aţi întrebat ce sectoare să repornim. E foarte simplu: acele sectoare în care problemele acestea de distanţare dintre persoane, care să evite riscul propagării epidemiei, se pot lua. Spre exemplu: în tot ce înseamnă şantierele de investiţii publice. După aceea, sunt anumite mici activităţi din zona serviciilor, unde la fel trebuie să se pornească uşor, uşor.
Măsurile care trebuie luate în întreprinderile care au mii de angajaţi sunt mult mai complicate, având în vedere necesitatea transportului angajaţilor la serviciu şi a condiţiilor de muncă. Eu sunt convins că, împreună cu direcţiile de sănătate publică, angajatorii au intrat deja într-un dialog ca să poată să contureze aceste planuri, doar că la nivelul Guvernului nu se vede nimic. Aici e problema.