Ţările din Sud-Estul Europei încearcă să depăşească împreună criza economică. La intalnire a participat si un pascanean -VIDEO

Ţările din Sud-Estul Europei, membre sau nu ale Uniunii Europene, încearcă să depăşească împreună criza economică. O şansă în plus ar putea s-o aducă o colaborare mai bună între parlamentele din statele respective. Preşedinţii Legislativelor au ajuns la aceste concluzii în urma întâlnirii din Macedonia.

12 state sunt implicate în ceea ce se numeşte Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est. Unele sunt membre ale Uniunii, iar altele abia aspirante la acest statut.

„Parlamentele naţionale din ţările noastre ar trebui să coopereze atât între ele, cât şi cu cele din toate ţările membre UE şi împreună să găsească soluţii pentru ieşirea din criză şi pentru reconstrucţie”, a declarat Trajko Veljanovski, preşedintele parlamentului din Macedonia.

„Viitorul acestor 12 ţări membre ale procesului de coooperare în Europa de Sud-Est se regăseşte şi este legat de viitorul UE. Unii suntem membri UE, alţii nu, dar numai împreună putem depăşi acest moment”, a spus Renata Brunskole, vicepreşedintele Adunării Naţionale a Sloveniei.

Scopul conferinţei este şi acela de a pune bazele unei instituţii în jurul căreia să se desfăşoare de acum înainte întâlnirile din cadrul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est. Acesta a luat naştere acum 15 ani, la iniţiativa Bulgariei. Întâlnirile de până acum s-au rezumat la simple dezbateri.
Mentionam ca la intalnire a participat si un politician din Pascani. Este vorba despre senatorul PSD Florin Constantinescu, vicepresedintele Senatului Romaniei.

Sursa: TVR.RO

 

 

PULSUL ZILEI

Cum verifici unde ai pensia privată și câți bani s-au strâns la Pilonul II. Ce faci dacă nu ți-ai ales fondul sau vrei să...

Persoanele înscrise la Pilonul II pot afla online la ce fond de pensii private sunt înregistrate, printr-o aplicație pusă la dispoziție de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Valoarea economiilor poate fi verificată prin intermediul administratorului, care transmite anual fiecărui...

Antarctica începe în Himalaya: Eduard Nica ajunge la Thorong La Pass cu drapelul României

Comunicat: Circuitul Annapurna, la 5.416 m, face parte din pregătirea pentru etapa finală a proiectului Seven Volcanic Summits. Nepal, 28 octombrie 2026 — Eduard Nica, medic stomatolog din Pașcani, a ajuns la Thorong La Pass, în Himalaya nepaleză, pe circuitul...

Subvenția APIA pentru îngrășăminte se plătește în două tranșe

Fermierii vor primi sprijinul financiar pentru îngrășăminte în două tranșe egale, una până la sfârșitul acestui an, iar cea de-a doua în 2027. Ministerul Agriculturii a publicat o nouă variantă a proiectului de act normativ care reglementează acordarea acestui...

Șoferița din Hârlău care a accidentat-o mortal pe Anastasia, condamnată la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Femeia care a accidentat-o mortal în anul 2022 pe Anastasia, o fetiță de 4 ani, în timp ce conducea fără permis în comuna Scobinți din județul Iași, a fost condamnată în primă instanță la 5 ani și 6 luni...

Unde trebuie să depună cererea de pensionare românii care au muncit în Italia. Lista caselor de pensii care se ocupă de dosare

Românii care au muncit legal în Italia și în România pot beneficia de pensie comunitară, fără să fie nevoiți să depună cereri separat în fiecare stat. Procedura este reglementată la nivel european, însă există reguli importante privind locul în...

Tensiune la PSD Iași – Niciun nume nominalizat pentru ministere și Prefectură. Cel puțin trei facțiuni se bat pentru funcții în filială

Filiala PSD Iași nu a reușit nici până la această oră să stabilească cine ar urma să ocupe funcțiile de conducere din Prefectură și nici cine ar fi persoanele nominalizate pentru funcțiile din aparatul guvernamental ce ar reveni organizației....

Deputatul Bogdan Cojocaru: Pierdut președinte de Consiliu Județean. Îl declar nul

Pierdut președinte de Consiliu Județean. Îl declar nul! Domnule Alexe, cât v-a costat conacul din Aroneanu și din ce bani l-ați ridicat? Stimate domnule Președinte, Dragi colegi, De câteva săptămâni, liberalul Costel Alexe nu are niciun fel de preocupări pentru buna coordonare a Consiliului...

Unde te poți angaja în Pașcani: de la brutari și mecanici auto la economiști și ingineri – DOC

Dacă sunteți in căutarea unui loc de muncă, ar trebui să aruncați o privire pe oferta pusă la dispoziție de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca.  In aceasta săptămâna, in întreg județul Iași sunt disponibile 1420 de locuri de...

Aproape 50.000 de lei pentru flori și pământ de flori, la Pașcani. Ce pregătește Primăria pentru primăvară

Primăria Pașcani pregătește florile pentru primăvara viitoare, iar achizițiile pentru amenajarea spațiilor verzi ajung la aproape 50.000 de lei, fără TVA. Administrația locală cumpără mii de semințe de flori și sute de metri cubi de turbă, însă rămâne întrebarea...

Un adolescent monitorizat cu brățară electronică, iar celălalt expertizat, după bătaia de pe esplanadă 

Bătaia de pe esplanada din Pașcani, în urma căreia un adolescent de 15 ani a ajuns la spital, are primele consecințe legale. Un tânăr de 16 ani, bănuit că a participat la agresiunea din 21 octombrie, a fost reținut...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
89%
3.6m/s
20%
mie
13 °
J
14 °
vin
11 °
S
9 °
D
11 °

Niciun articol afișat