Taxa de salubritate, pe ordinea de zi

Legislativul păşcănean se întruneşte în şedinţa ordinară, vineri 29 septembrie, de la ora 10.00. Cel mai important proiect de pe ordinea de zi este cel cu privire la taxa de salubritate, care urmează să fie operaţională de la începutul anului viitor. Conform documentului care a fost deja supus dezbaterii publice, taxa ar urma să fie de 10,16 lei de persoana pe lună, mai mică decât preţul actual al serviciului, aproape 13 lei de persoană. Dacă va fi aprobată, din ianuarie 2018 pascanenii nu vor mai achita serviciul de salubritate pe bază de factura ci prin intermediul acestei taxe.
În aceiaşi şedinţa consilierii locali vor aproba componenta noilor Consilii de Administratie,  la unităţile de învăţământ din Paşcani precum şi o serie de rectificări bugetare.
Pe ordinea de zi se afla şi proiectul privind amenajarea unui patinoar artificial pe platoul din fata Primăriei, la propunerea Clubului Sportiv Municipal Paşcani.
Plata taxei de salubritate se va face, nu la casieriile societăţii, ci la cele ale Serviciului de Finanţe Locale, în patru transe trimestriale: până pe 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie şi 31 decembrie, banii urmând să fie transferaţi în conturile societăţii De acesta data serviciul va fi impus la plata tuturor păşcănenilor, nu doar celor care au încheiat contract cu societatea de salubritate, pe baza unei declaraţii în care vor preciza numărul de persoane din familie.
Pentru persoanele juridice se va păstra sistemul de facturare, la preţul de 114 lei mc. Această măsură va rămâne valabilă şi după desemnarea operatorului regional.
Menţionăm că este pentru a doua oară când executivul local încearcă să impună taxa de salubritate. Un proiect similar a fost supus dezbaterii publice în ianuarie 2015, dar a fost respins de cetăţeni deşi taxa era propusă la 8 lei de persoana pe lună.

 

Ordinea de zi

 

Proiect de HOTARARE privind nominalizarea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ din municipiul Paşcani, pentru anul şcolar 2017 – 2018 – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind nominalizarea reprezentanţilor Consiliului Local în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în unităţile de învăţământ din municipiul Paşcani, pentru anul şcolar 2017 – 2018 – initiator NEDELCU GABRIELA (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind transmiterea in folosință gratuită a terenului în suprafața de 920 mp, proprietate publică a municipiului Pașcani, situat în strada Ștefan cel Mare, nr. 16, judetul Iași(în fața sediului Primăriei municipiului Pașcani), către Clubul Sportiv Municipal Pașcani, în vederea amplasării unui patinoar artificial în perioada 01.12.2017 – 28.02.2018  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea şi completarea Anexei nr. 7, Anexei nr. 8, Anexei nr. 9, Anexei nr. 10 şi Anexei nr. 11 la Caietul de sarcini – Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Pașcani nr. 93/30.08.2012 privind delegarea serviciului public de salubrizare a municipiului Paşcani către SC CLP ECO – SALUBRITATE SA, având ca acţionar unic Municipiul Paşcani, modificată şi completată de Hotărârea Consiliului Local al municipiului Paşcani nr. 111/29.09.2012  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind transmiterea în administrarea S.C. ApaVital S.A. Iaşi a bunurilor aferente sistemului pentru ridicarea presiunii apei reci şi apei calde (staţii hidrofoare) amplasate în centralele de cvartal CT1, CT2, fosta CT3 (Atelier reparaţii centrale termice – str. Horia), CT4, CT5, CT6, CT10 si CT11, proprietate publică a municipiului Paşcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea H.C.L. al municipiului Pașcani nr. 34/2017 privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Spitalului Municipal de Urgență Pașcani pentru anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani pe anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului Integral Venituri Proprii (sursa F) al instituțiilor, pe anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Clubului Sportiv Municipal Pașcani pentru anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului centralizat al instituțiilor și activităților finanțate din venituri proprii și subvenții pentru anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului centralizat al institutiilor și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2017  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Pașcani pe anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind respingerea plăngerilor prealabile înregistrate la Primăria Municipiului Pașcani, respectiv Consiliul Local al municipiului Pașcani sub nr. 13344/1009/08.09.2017, 13345/1010/08.09.2017, 13346/1007/08.09.2017, 13347/1011/08.09.2017, 13349/1012/08.09.2017, 13352/100913/08.09.2017, 13353/1014/08.09.2017, 13354/1015/08.09.2017, 13355/1016/08.09.2017, 13356/1017/08.09.2017, 13357/1018/08.09.2017, 13358/1019/08.09.2017, formulate de către funcționarii publici din cadrul Serviciului Taxe și Impozite Locale al Municipiului Pașcani, împotriva Hotărârii Consiliului Local nr. 111 din 04.08.2017 privind stabilirea salariilor pentru funcțiile publice și contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Pașcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind instituirea taxei speciale de salubrizare pentru persoanele fizice în Municipiul Pașcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind revocarea membrilor Consiliului de administrație al SC CLP Eco Salubritate SA Pașcani – initiator Grupul Consilierilor Locali P.N.L. (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind numirea unui Consiliu de administrație provizoriu la S.C. CLP Eco Salubritate SA Pașcani – initiator Grupul Consilierilor Locali P.N.L. (Dezbatere)

 

PULSUL ZILEI

Curățenia de primăvară continuă în Pașcani. Vezi programul și străzile unde vor fi lucrări în perioada 17-20 martie

Societatea de salubritate din municipiul Pașcani a anunțat pe ce străzi va continua curățenia de primăvară în zilele următoare. Astfel, în perioada 17-20 martie, muncitorii vor interveni astfel: La data de 17.03.2026, in intervalul orar 00:00-06:30, se vor efectua lucrari...

Biblioteca din Târgu Frumos sărbătorește poezia prin activități diverse în perioada 16-20 martie

Biblioteca din Târgu Frumos sărbătorește poezia prin activități diverse în perioada 16-20 martie 2026. Instituția a pregătit lansare de carte, expoziții, atelier de lectură și un club de carte.

Subiectele și baremul de notare la simularea probei de Limba și Literatura Română în cadrul Evaluării Naționale. În câte școli s-a desfășurat examenul

Cu toate că sindicatele din învățământ anunțau că peste 70% dintre profesorii membri de sindicat nu vor participa la simulări, datele de astăzi arată altceva. Simularea Evalurării Naționale la Limba și Literatura Română s-a desfășurat în aproape 98% din...

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. De când revin ploile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo actualizată pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 16-29 martie. Potrivit meteorologilor, vremea se va menține plăcută săptămâna aceasta , cu temperaturi cuprinse între 8 și 15 grade, urmând ca...

Intervenții stomatologice decontate de stat în spitalele publice: ce tratamente vor fi gratuite

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că odată cu aprobarea bugetului de stat pe acest an se va aproba şi programul AP-STOMA, prin care Ministerul Sănătăţii va finanţa cabinete stomatologice în spitalele publice. Prezent, luni, la inaungurarea unui centru destinat sănătăţii...

Dezbatere despre sălile de jocuri de noroc – VIDEO

Zi importantă privind soarta sălilor de jocuri din municipiul Pașcani. În cursul zilei de 16 martie a.c., la invitația primarului Marius Pintilie, au avut loc trei dezbateri publice pe această temă, în sala de seminarii a instituției. Prima dintre ele...

Argumentele patronilor sălilor de jocuri de noroc – VIDEO

Cea de-a doua dezbatere publică privitoare la soarta sălilor de jocuri de noroc a avut loc pe 16 martie, de la ora 11.00.Au fost invitați să participe reprezentanții societăților care au astfel de afaceri la Pașcani. Unul dintre ei...

Împotriva închiderii sălilor de jocuri de noroc – VIDEO

La dezbaterea privind soarta sălilor de jocuri de noroc din Pașcani, organizată pentru societatea civilă, au participat câteva zeci de persoane, în marea lor majoritate salariați ai acestor societăți. Ei au arătat că, dacă Primăria Pașcani nu va elibera...

Un pacient de 102 ani a primit o nouă șansă la viață, la Spitalul de Urgență Pașcani. A fost operat de ocluzie intestinală –...

Un pacient de 102 ani a primit o nouă șansă la viață, la Spitalul de Urgență Pașcani. Bătrân, veteran de război, a fost operat de urgență la spital, după ce medicii au descoperit că suferă de ocluzie intestinală, o...
Paşcani
cer fragmentat
12.1 ° C
12.1 °
12.1 °
43 %
3.6kmh
59 %
lun
11 °
mar
12 °
mie
9 °
J
5 °
vin
5 °

Niciun articol afișat