Administraţia din Paşcani a publicat proiectul privind taxele şi impozitele locale pentru anul 2020. Documentul a fost pus în dezbatere publică pe site-ul instituţiei. Cei interesaţi pot face propuneri, sugestii şi opinii cu valoare de recomandare până pe 25 martie în scris sau pe adresa de email.
Conform expunerii de motive taxele şi impozitele pentru anul viitor ar urma să crească după indexarea cu 4.6%, rata inflaţiei pe anul 2018.
Se menţin aceleaşi cote procentuale care se aplică asupra valorilor de impozitare, mai ales la terenuri şi clădiri.
Menţionăm că la Paşcani nivelul de impozitare al proprietăţilor este minim, de câţiva ani de zile. În cadrul emisiunii Pulsul Zilei, edilul municipiului a spus că nu va majoră taxele şi impozitele locale pentru a încuraja dezvoltarea mediului de afaceri. Nevoia tot mai mare de bani la bugetul local ar urma să fie acoperită, nu din majorări, ci din creşterea numărului de firme şi de salariaţi.
Vezi aici proiectul cu taxele si impozitele locale pt anul 2020