Taxele și impozitele pentru anul 2025 – o „bombă” ascunsă până după alegeri

Pășcănenii nu vor afla decât după alegerile din 9 iunie a.c. ce taxe si impozite locale vor plăti in anul 2025. Asta deoarece edilul municipiului ține la secret proiectul cu noile taxe, propus de Finanțele Locale.

Conform prevederilor Codului Administrativ, documentul ar fi trebuit sa fie pus în dezbatere publică și să fie aprobat până lua sfârșitul lunii aprilie a.c., dar primarul a refuzat să facă aceste demersuri pe motiv se așteaptă noi modificări legislative si ca va fi aprobat pană la finalul anului. In același timp, majoritatea primăriilor din tara au aprobat sau au in curs de aprobare taxele pentru anul viitor.

Din documentele supuse dezbaterii publice,  reiese că in unele localități au crescut taxele doar cu rata inflației, 10,4% pe anul 2023, indexare obligatorie iar in altele au fost modificate substanțial si cotele de impozitare in conformitate cu o ordonanța de Guvern, 16 /2022, nepusa in practică până acum.

La Pașcani nu se știe nimic, deoarece proiectul propus de Finanțele Locale este ținut în sertar.

Pentru clarificarea acestei situații consilierii din opoziție au convocat o ședinta de urgenta pe 24 aprilie de la ora 10.00. In proiectul de hotărâre se arată că inițiatorii au încercat impunerea unui calendar care să fie respectat de primar: in trei zile sa fie public proiectul cu noile taxe si in maxim 40 de zile primarul sa initieze un proiect pentru aprobarea lor. Explicațiile au fost date de unul dintre initiatori.

Totodata, fostul primar a precizat ca proiectul conține si o serie de propuneri pentru diminuarea taxelor si impozitelor locale așa încât rata inflatiei de 10,4% sa nu aibă  un efect de majorare.

Ședința nu a avut loc pe motv că proiectul propus de opoziție nu a avut toate avizele comisiilor de specialitate. Mai exact, Comisia Juridică nu s-a putut întruni pe motiv ca au lipsit trei consilieri liberali: Cătălin Conache președintele comisiei si președintele de sedința, Petronica Constantinescu si Bogdan Agafitei.  Lipsa celor trei a fost criticată de opozitie.

La ședință a participat si șefa Finanțelor Locale. Consilierii au aflat ca proiectul cu taxele a fost transmis primarului încă din luna martie.a.c, conform calendarului fiscal si au solicitat prezentarea documentului sau măcar un număr de înregistrare. După minute bune de așteptare si întrebări unul dintre consilierii locali a cerut șefei de la Finanțele Locale sa își dea demisia, pe motiv ca in cadrul serviciului ar fi si alte deficiente majore.

In timpul discuțiilor și-a făcut apariția si primarul, Marius Pintilie. Consilierii i-au solicitat edilului sa aducă proiectul cu taxele si impozitele locale dar acesta a refuzat pe motiv ca el decide când vor fi puse in dezbatere publica. Pintilie le-a spus consilierilor sa depună o cerere. El a spus ca demersul opoziției ar fi electoral  si a ieșit din sala de ședințe.

 

Gestul primarului a fost criticat dur de consilierii din opoziție, in cadrul unei conferințe de presa. Dumitru Pantazi a spus ca primarul si consilierii liberali ar avea in intenție majorarea semnificativa a taxelor si impozitelor locale, după alegerile locale.

Fostul primar a mai spus ca dezbaterea si aprobarea taxelor înainte de alegeri ar fi fost o garanție pentru cetățenii cu venituri mici.

De asemenea, Pantazi a arătat ca inițiativa de diminuare a taxelor si impozitelor locale pentru anul 2025 nu a fost făcută in interes personal, ci pentru cetățeni. El a arătat  ca taxele si impozitele pentru afacerile din domeniul agricol sunt stabile prin lege, nu prin hotărâre a Consiliului Local.

 

Mentionam ca cresterea taxelor si impozitelor locale pentru anul 2025 a fost confirmata deja de reprezentantii administratiei locale. Primarul municipiului a spus in cadrul unei conferinte de presa ca indexarea cu rata inflatiei, 10,4% este necesara deoarece au crescut preturile in ultima perioada. De asemenea, sefa Finantelor Locale a confirmat ca in proiectul trimis primarului sunt prevazute si noile cote de impozitare conform ordonantei din 2022.

 

PULSUL ZILEI

Momente tensionate într-un bloc din Pașcani. Pompierii chemați în ajutor

Momente tensionate într-un bloc din Pașcani, unde o femeie a avut nevoie de intervenția de urgență a pompierilor, după un apel la 112. "În cursul acestei zile, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență...

Șoferii amendați trebuie să prezinte un document în plus dacă vor permisul înapoi. Se poate obține online sau la ghișeu

Polițiștii îi avertizează pe șoferi că, de azi, trebuie să le prezinte dovada plății tuturor amenzilor de circulație dacă vor permisul înapoi. Atenție, din august, permisele rău-platnicilor se vor suspenda automat, potrivit ordonanței de urgență care a intrat în vigoare. Numai în primele...

Noua lege a salarizării, gata până la vară. Ce se va întâmpla cu sporurile

Până la vară, vom avea o nouă lege a salarizării. Calculele sunt făcute, spun guvernanţii. Nu scad salariile, însă, nu e clar ce se va întâmpla cu sporurile. Noua lege trebuie adoptată până la finalul lunii iunie pentru ca...

Trecem la ora de vară 2026: Cum se modifică ceasurile în această noapte și ce presupune schimbarea

România trece la ora de vară în această noapte de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie 2026, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră, iar 03:00 va deveni ora 04:00. Schimbarea, aplicată la nivelul Uniunii Europene,...

Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge și anul acesta pe Aeroportul Suceava

La fel ca în anii trecuți, preoții vor aștepta Lumina Sfântă pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde ulterior va fi împărțită delegațiilor preoțești de la mănăstiri și de la parohii din Botoșani și Suceava. Credincioșii vor primi...

Doi prieteni au coborât împreună în halta sătească din trenul de Hârlău și s-au luat la ceartă. Unul l-a stropit pe celălalt cu benzină...

Un tânăr din Erbiceni a încercat să-și ucidă prietenul dându-i foc. Prezența de spirit a victimei i-a salvat viața. Agresorul a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor calificat. Deși faptele prezentate de procurori în rechizitoriu erau clare,...

170 de camere video vor fi montate în comuna Ruginoasa

Comuna Ruginoasa va fi supravegheată video de 170 de camere. Lucrările de construcție au început, a precizat primarul, Ionuț Pristăvița, într-o postare pe Facebook. "Vă aducem la cunoștință faptul că am început lucrările de construcție la proiectul "ÎNFIINȚARE SISTEM INTELIGENT DE...

Primarul Pintilie nu ține cont de voința cetățenilor ci de interesul patronilor de săli de jocuri de noroc

Edilul municipiului Pașcani consideră că nu ar fi o opinie majoritară din partea pășcănenilor pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu. Ci dimpotrivă, o bună parte dintre ei ar fi de acord cu mutarea activităților la periferia...

Cum s-au petrecut cele două atacuri asupra angajatelor în sălile de jocuri de noroc din Pașcani

Clipe de spaimă în două săli de jocuri de noroc din municipiul Pașcani, joi, 26 martie, de dimineață. Un individ de 30 de ani ar fi încercat să violeze două femei, angajate în locații diferite, atacurile având loc la...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.1 ° C
11.1 °
11.1 °
64 %
4.3kmh
100 %
S
11 °
D
10 °
lun
11 °
mar
7 °
mie
7 °

Niciun articol afișat