back to top
miercuri, februarie 18, 2026
-4.3 C
Paşcani

Terenurile primite de la Primărie trebuie folosite în maxim un an de zile

Anunț important pentru familiile de tineri care au primit loturi de teren de la Primăria Pașcani pentru construirea unor locuințe. Edilul municipiului spune că beneficiarii trebuie să înceapă construcția locuinței în maxim un an de zile, adică măcar să facă demersurile pentru obținerea autorizației de construcție, dacă nu terenurile urmează să fie preluate și repartizate altor persoane.

În acest sens, vor fi trimise notificări de către primărie în următoarele zile. Precizările au fost făcute în cadrul conferinței săptămânale de presă.

Din zecile de loturi de teren repartizate până acum, doar pe câteva dintre ele au fost construite case de locuit. Primarul spune că principalul vinovat ar fi chiar administrația locală pe motiv că nu au eliberat la timp autorizațiile de construcție, din cauza problemelor cu Planul Urbanistic General. Abia după actualizarea PUG-ului, în anul 2022, pot fi eliberate aceste autorizații.

Menționăm că municipalitatea a repartizat până acum câteva zeci de loturi gratuit pe o perioadă de 49 de ani cu posibilitatea prelungirii contractelor, cele mai multe pe strada Morilor din Pașcani și în unele suburbii.

PULSUL ZILEI

Olariu propune o asociație pentru consultare publică. Va avea candidați pentru Primărie și Consiliul Local

Un consilier local din Pașcani a anunțat că va înființa o asociație civică cu scopul principal de a pune în dezbatere publică problemele cetățenilor și modul de cheltuire a banilor contribuabililor, pentru a propune administrației acțiuni concrete și priorități....

Clarificări cu privire la investițiile de anvergură de la spitalul din Târgu Frumos – VIDEO

Clarificări în legătură cu investițiile de mare anvergură de la Spitalul Orășenesc din Târgu Frumos, după ce pe rețelele de socializare au apărut discuții pe acest subiect. Primarul, Neculai Zugravu, a publicat un video în care conducerea unității medicale...

Ninsorile abundente au dat bătăi de cap drumarilor și șoferilor

A nins toată noaptea în Pașcani și în comunele din împrejurimi iar zăpada depusă pe străzi și trotuare a dat bătai de cap drumarilor dar și șoferilor. Operatorul local care se ocupă de deszăpezire în municipiu, SC CLP ECO...

Reacții privind deszăpezirea la Pașcani. Cetățenii „stimulați” de primar cu Poliția Locală pentru curățarea trotuarelor

Ninsorile abundente din ultimele zile au pus la grea încercare autoritățile locale. La Pașcani, societatea de salubritate abia a reușit să curețe căile principale de acces. Pe trotuare și pe străzile secundare s-a intervenit mai târziu cu câteva ore,...

Mașină lovită de tren la Târgu Frumos. Două persoane au fost rănite – FOTO

Doi tineri au scăpat cu viață, dar au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren cu pasageri la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Războieni, aproape de...

PSD Pașcani solicită Primăriei să deszăpezească trotuarele și străzile din municipiul Pașcani

Comunicat:Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile din această perioadă și cantitățile semnificative de zăpadă depuse la nivelul municipiului Pașcani, vă adresăm respectuos rugămintea de a sprijini societatea de salubritate CLP ECOSERV prin punerea la dispoziție a unor utilaje suplimentare...

CNAS digitalizează dosarele medicale. Pacienții vor avea acces online la analize și investigații

Casa Națională de Sănătate este în plin de proces de implementare a unei platforme unde pacienții și doctorii vor avea acces la dosarele medicale. Aici vor fi încărcate atât de unitățile publice cât și de cele private, analize, intervenții sau...

O femeie din județul Iași a născut acasă după ce ambulanţa care venise să o preia a derapat din cauza zăpezii

O autospecială a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, aflată în misiune în satul Stânca din comuna Victoria pentru preluarea unei femei care tocmai a născut, a derapat la ieşirea din localitate din cauza zăpezii de pe carosabil. Potrivit Inspectoratului pentru...

Când se opresc ninsorile. Codul galben şi portocaliu de viscol, extins. Stratul de zăpadă ajunge până la 50 cm

România se află sub incidența unui cod portocaliu de ninsoare abundentă și viscol puternic, emis de Administrația Națională de Meteorologie, valabil până miercuri, 18 februarie, ora 12:00. Potrivit meteorologilor, episoadele de ninsoare vor continua până joi dimineață, 19 februarie,...

Taxele locale ar putea scădea pentru casele vechi. Guvernul pregătește noi modificări

După ce impozitele pe locuințe au crescut puternic de la 1 ianuarie 2026, Guvernul ia în calcul să reintroducă unele reduceri pentru anumite categorii de proprietari. Vizate sunt casele mai vechi de 50 de ani și persoanele cu dizabilități. Taxele...
Paşcani
cer acoperit de nori
-4.5 ° C
-4.5 °
-4.5 °
87 %
5.6kmh
100 %
mie
-5 °
J
0 °
vin
-0 °
S
-1 °
D
4 °

Niciun articol afișat