Luni, 24 aprilie, este ultima zi în care mai este permisă păşunarea animalelor domestice pe terenurile agricole, reiese din Legea vânătorii. Normativul afectează în primul rând turmele de oi care urmează să urce la munte şi reglementează inclusiv numărul de câini care pot însoţi o turmă.
La sfârşitul anului trecut, Guvernul Cioloş a prelungit, prin ordonanţă de urgenţă, suspendarea prevederilor unui articol din Legea vănătorii, pentru a permite păşunatul animalelor domestice în terenul agricol, dar numai în perioada 6 decembrie 2016 – 24 aprilie 2017. Este vorba despre suspendarea „până la 25 aprilie 2017” a Art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.
Interdicţia menţionată poate duce la diminuarea efectivelor de animale, din cauza bolilor pe care le generează lipsa de mişcare şi de acces la surse de apă naturale, şi la degenerarea genetică a populaţiilor de ovine.