Termene limită pentru contribuabili

CAS, CASS şi o parte din impozitul pe venit trebuie achitate la Fisc până la data de 25 septembrie. Unul dintre cele mai importante formulare ce trebuie depuse la Fisc luna aceasta este decontul de TVA.
Data de 25 septembrie reprezintă unul dintre cele mai importante termene limită pentru contribuabilii ieşeni. Aceştia trebuie să depună la Finanţe atât o serie de documente contabile, dar şi să plătească o parte din impozitul pe venit. „Persoanele fizice autorizate organizate ca întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, PFA, care realizează venituri din activităţi independente, precum şi din profesii libere, şi cei care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, indiferent dacă sunt impuşi în sistem real sau la normă de venit au obligaţia să efectueze plăţi anticipate în contul impozitului pe venit aferent trimestrului III din 2013”, a explicat Maria Ţăran, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi.
De asemenea, contribuabilii care desfăşoară activităţi independente sau profesii libere vor plăti la unitatea fiscală de domiciliu al contribuabilului contribuţia de asigurări sociale (CAS) în cotă de 31,3% şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cotă de 5,5% reprezentând plăţile anticipate aferente trimestrului III 2013.
Şapte formulare trebuie completate de ieşeni
Tot până pe data de 25 septembrie contribuabilii ieşeni trebuie să mai depună la sediul Fiscului o serie de formulare fiscale. Primul dintre acestea este formularul 097 – notificarea privind aplicarea sau încetarea aplicării taxei pe valoare adăugată la încasare. Acesta trebuie completat de către persoanele impozabile care au depăşit cifra de afaceri de 2,25 milioane de lei în luna august. De asemenea, mai trebuie depus până pe 25 septembrie formularul 100 – declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat. Veniturile obţinute sub formă de salarii în străinătate trebuie, de asemenea, declarate la Fisc. Acest lucru se poate realiza prin completarea formularului 224.
Pentru companii, unul dintre cele mai importante acte ce trebuie depuse la Finanţe este decontul de taxă pe valoare adăugată, sau formularul 300. Formularele 390 şi 394 trebuie, la rândul lor, completate şi depuse în acelaşi termen, cele două acte fiscale vizând declaraţia recapitulativă privind livrările, achiziţiile sau prestările intracomunitare, respectiv cele realizate pe teritoriul naţional.
Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar pentru obligaţiile aferente lunii august 2013, formular 112 este actul unic ce atestă activitatea salariaţilor.

Sursa Evenimentul

PULSUL ZILEI

ATOR Pașcani caută noi voluntari. Adolescenții sunt invitați să se alăture asociației – VIDEO

Asociația Tinerilor Ortodocși Români (ATOR), filiala Pașcani, își mărește echipa și îi invită pe adolescenții cu vârste între 12 și 18 ani să se alăture comunității. Cei interesați se pot înscrie prin completarea unui formular, iar vineri, 30 octombrie,...

Primăria Pașcani s-a răzgândit. Va fi organizat spectacol de Revelion, în centrul municipiului

Primăria Pașcani s-a răzgândit și va organiza spectacol de Revelion la noaptea dintre ani. Subiectul a fost discutat miercuri, 28 octombrie, în ședința comisiilor reunite ale Consiliului Local, în cadrul dezbaterilor privind sumele necesare pentru activitățile organizate în perioada sărbătorilor...

Propunere: Parc industrial la Stolniceni-Prăjescu

Propunere pentru amenajarea unui nou parc industrial în apropiere de Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat legislativului județean analizarea oportunității unei astfel de investiții împreună cu Primăria Stolniceni-Prăjescu, pe un teren aflat la intrarea în comună, în apropierea...

Aducțiunea de apă de pe Siret, anul viitor. ApaVital va investi 125 mil. lei

Aducțiunea secundară de apă pentru municipiul Pașcani ar urma să fie realizată pe parcursul anului viitor. Este al doilea termen estimativ de execuție a lucrărilor, deși inițial investiția trebuia finalizată până la sfârșitul acestui an. Informațiile apar într-un raport...

Subvenții lunare de 2.250 lei angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă

Comunicat: AJOFM Iași acordă subvenții lunare de 2.250 lei angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași anunță continuarea finanțării programelor de ucenicie la locul de muncă ca o soluție...

Tinere din zona Pașcani, premiate la Festivalul – Concurs Național de Folclor „Teodor T. Burada” Iași

Tinere din zona Pașcani, premiate la Festivalul - Concurs Național de Folclor „Teodor T. Burada” Iași. Este vorba despre Bianca Grigoruț, care a obținut locul III și Luiza Muscalu care a câștigat locul II. "Bucurie pură, dar si emoții...

BIT TV LIVE – SEDINTA COMISIILOR REUNITE, PRIMARIA PASCANI – 28 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA COMISIILOR REUNITE, PRIMARIA PASCANI - 28 OCTOMBRIE 2026. Vezi în direct aici discuțiile și voturile consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=RmrhI9lDSXY

A fost reținut șoferul care a provocat accidentul cu ATV-ul, la Soci. Nu avea permis de conducere

IPJ Iași: REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ, CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 18.05, poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu...

Bărbat arestat după ce a atacat un cetățean într-un bar din Pașcani

IPJ Iași: ARESTAT PREVENTIV, PENTRU LOVIRE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICELa data de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 44 de ani, bănuit de...

Apple aduce o funcție nouă pe iPhone. Ce poți face acum direct din aplicația Mesaje

Apple a introdus în iOS 27.2 o funcție nouă pentru aplicația Mesaje, care oferă sugestii de acțiuni în funcție de conținutul conversațiilor. Opțiunea, numită Suggestions, fusese anunțată inițial pentru iOS 27, însă lansarea sa a fost amânată până la...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.3 ° C
11.3 °
11.3 °
86%
3.3m/s
78%
mie
12 °
J
14 °
vin
13 °
S
9 °
D
11 °

Niciun articol afișat