Tichetele sociale pentru mâncare se vor da până în 2027. Guvernul trebuia să vină deja cu regulile de acordare

Persoanele singure sau familiile cu venituri reduse vor beneficia și în următorii patru ani de ajutor bănesc de la stat pentru cumpărarea de alimente, sub forma unor tichete sociale pe suport electronic, potrivit OUG 115/2023, care conține mai multe măsuri fiscal-bugetare. Pentru 2024, valoarea ajutorului rămâne la 250 de lei, urmând să se reducă la jumătate în următorii trei ani. Termenul până la care Guvernul trebuia să vină cu mecanismul de implementare a măsurilor de sprijin pentru persoanele defavorizate, regulile de acordare, modalitatea și frecvența măsurilor de sprijin s-a împlinit în 14 ianuarie.

OUG 115/2023, oficializată acum o lună, conține unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene.

Una dintre măsurile conținute de ordonanța amintită vizează ajutorul pentru mâncare primit de persoanele cu venituri mici. Astfel, după cum scrie în document, în perioada 2024-2027 vor exista două măsuri de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate:

  • tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde;
  • pachete cu produse alimentare.

În ceea ce privește tichetele sociale pentru produse alimentare și mese calde, în 2024 își vor păstra valoarea din anul anterior, respectiv 250 de lei, urmând ca pentru perioada 2025-2027 să aibă o valoare nominală de 125 de lei.

Mecanismul de implementare a măsurilor de sprijin adresate persoanelor defavorizate, regulile de acordare, modalitatea și frecvența măsurilor de sprijin, precum și instituțiile responsabile trebuiau aprobate prin hotărâre a Guvernului până pe 14 ianuarie 2024.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) se ocupă de coordonarea implementării măsurii de sprijin, de contractarea serviciilor necesare emiterii suportului electronic de către unități emitente, de achiziția de produse alimentare și de livrarea acestora.

Continuarea pe avocatnet.ro

PULSUL ZILEI

Ediții speciale de Paște la BIT TV: povești de viață care inspiră – VIDEO

Televiziunea locală BIT TV a pregătit, pentru perioada sărbătorilor pascale, o serie de ediții speciale ale emisiunii Artiști la microfon, moderată de Mihaela Isac. În cele trei zile de Paște, telespectatorii sunt invitați să descopere poveștile de viață ale...

Patriarhul Daniel de Sfintele Paști: Să arătăm bucuria Învierii- VIDEO

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis marți mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că bucuria Învierii se împlinește prin iubire, fapte bune și rugăciune pentru semeni și pentru pacea lumii. „În mod deosebit, să ne...

Probleme și reforme până la sfârșitul anului 2027

Criza politică din România se va adânci, cel mai probabil, în perioada imediat următoare. O spune și deputatul PNL Sorin Nacuță, în contextul disputelor tot mai aprinse din cadrul coaliției de guvernare. Parlamentarul pășcănean crede că PSD vrea să...

Noua organigramă a Primăriei Pașcani, fără 77 locuri vacante

Marea restructurare a serviciilor publice din Primăria Pașcani a fost stabilită și clarificată. Vor fi reduse doar o parte din posturile vacante, nu și din rândul celor ocupate, măsură care nu va avea niciun impact de diminuare a cheltuielilor...

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local. Vine Gabriela Nedelcu!

Sorin Olariu și-a pierdut mandatul de consilier local în legislativul pășcănean. Hotărârea de anulare a deciziei PSD Pașcani de excludere a alesului local a fost schimbată în totalitate de Curtea de Apel Iași și au fost acceptate toate excepțiile...

Ce spitale și farmacii asigură urgențele de sărbătători în județul Iași

Având în vedere zilele libere stabilite pentru perioada sărbătorilor pascale, Direcția de Sănătate Publică Iași vine în sprijinul populației cu următoarele informații: Spitale care asigură urgențele medicale prin Unități de Primire Urgențe la nivelul județului Iași: UPU Spitalul Clinic Judeţean de...

Copil rănit după ce a fost lovit de o mașină, la Pașcani

O fetiță în vârstă de 7 ani, din Pașcani, a fost implicată miercuri, 8 aprilie, într-un accident rutier, după ce ar fi traversat strada printr-un loc nepermis și a fost acroșată de un autoturism. Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Municipal...

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei!

Senatorul, Lucian Rusu: Încă un pas important pentru Autostrada A8 și pentru dezvoltarea regiunii Moldovei! A fost desemnat într-un final câștigatorul pentru tronsonul Târgu Frumos – Lețcani (28,6 km), parte esențială a proiectului care va conecta Iașiul la rețeaua europeană...

Noi pași pentru infrastructura mare: constructor desemnat pentru autostrada Pașcani–Suceava

Compania UMB Spedition a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea celor două loturi ale autostrăzii Pașcani – Suceava, marcând un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din nordul țării. Anunțul a fost făcut de Gheorghe Șoldan, care a precizat că semnarea...

Care este programul de la Spitalul de Urgențe Pașcani în perioada sărbătorilor pascale

PROGRAMUL ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 2026 👉În contextul zilelor libere stabilite pentru Sărbătorile Pascale, Spitalul Municipal de Urgență Pașcani furnizează următoarele informații esențiale pentru asistența populației: ℹ️În perioada: 10.04.2026-13.04.2026 – toate cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate VOR FI ÎNCHISE. 💬🩺 Spitalul Municipal...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.8 ° C
6.8 °
6.8 °
70 %
9.2kmh
99 %
mie
7 °
J
6 °
vin
7 °
S
12 °
D
14 °

Niciun articol afișat