back to top
joi, decembrie 25, 2025
-4.6 C
Paşcani
Login

Tineri prinși la furat într-un magazin din Pașcani

La data de 11 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Pașcani au fost sesizați cu privire la faptul că agenții de pază din incinta unei societăți comerciale au surprins doi tineri, în timp ce ar fi încercat să sustragă produse din magazin.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au stabilit faptul că doi tineri, ambii în vârstă de 21 de ani, din comuna Cotnari, județul Iași, ar fi intrat într-un magazin din municipiul Pașcani și ar fi sustras produse alimentare și nealimentare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 84 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, fiind predat reprezentanților societății.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Cercetările continuă.

IPJ IASI

PULSUL ZILEI

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Pe final de an, Guvernul a adoptat “Ordonanța Trenuleț” pentru reducerea chltuielilor bugetare

Pe final de an, Guvernul a reglementat un set de măsuri fiscal-bugetare necesare pentru stimularea relansării economice, consolidarea disciplinei financiare, reducerea cheltuielilor bugetare, sprijinirea angajaților vulnerabili și a autorităților publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie, precum și...

Blocaje rutiere in centrul Pașcaniului

Municipiul Pașcani este sufocat de mașini mai ales, acum, în prag de sărbători. Pe 24 decembrie, in jurul orei 10.00 circulația rutieră era aproape blocată în zona centrală. După cum se vede din fotografie,  coada mașinilor de pe străzile...

Microbuz cu șapte pasageri, accident la Todirești după prima ninsoare

Grav accident rutier ]n localitatea Stroiești din comuna Todirești. Un microbuz cu șapte persoane, care efectua curse internaționale, a ieșit de pe carosabil, a ajuns în șanț și s-a izbit de capul unui pod. Evenimentul a avut loc in...

Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun 2025. De ce se aşează pâine sub masă şi seminţe în farfurie

Pe 25 decembrie, creștinii din întreaga lume sărbătoresc Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, un moment central în calendarul religios și în viața spirituală a românilor. După o perioadă de pregătire sufletească în timpul Postului Crăciunului, această zi reprezintă întâlnirea...

SPIRITUL CRĂCIUNULUI, PRIN FAPTE – POLIȚIȘTII DIN PAȘCANI, ALĂTURI DE COMUNITATE

  Comunicat: Sărbătorile de iarnă sunt despre lumină, speranță și solidaritate. Sunt despre a fi aproape de cei de lângă noi și despre a oferi sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie. Astfel, în ziua de 23 decembrie, polițiștii din...

Consilierii pășcăneni, convocați pentru majorarea taxelor

  Ședința pentru majorarea taxelor și impozitelor locale la Pașcani, cu peste 70%, va avea loc pe 30 decembrie a.c., de la ora 10.00. Proiectul inițiat de primarul Marius Pintilie - foto este singurul de pe ordinea de zi și...

Niciun articol afișat