Toate hotărârile judecătorești vor fi publicate online

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că va lansa săptămâna viitoare un portal de jurisprudenţă românească, gratuit, care va conține inițial aproximativ 2 milioane de hotărâri judecătoreşti anonimizate. În perioada următoare, portalul online va deține un portofoliu de 20.000.000 de hotărâri judecătoreşti definitive, pronunțate începând cu 2007. 

Potrivit unui comunicat al CSM,  miercuri, 16 decembrie, va fi lansat Portalul de Jurisprudenţă Românească www.rolii.ro.

„Acest eveniment marchează o etapă cheie în creşterea transparenţei actului de justiţie din România şi în dezvoltarea şi promovarea accesului liber, general şi gratuit la informaţia juridică publică, legislaţia şi jurisprudenţa românească şi europeană. Portalul reprezintă un real instrument pentru unificarea practicii judiciare, fiind util atât cetăţenilor – ca destinatari principali ai acestui proiect -, dar şi tuturor categoriilor de profesionişti implicate în domeniul justiţiei”, precizează CSM.

Proiectul se derulează prin Institutul Român pentru Informaţii Juridice (Romanian Legal Information Institute), în colaborare cu Consiliul Superior al Magistraturii, membru fondator, şi Wolters Kluwer România, cu implicarea tuturor categoriilor de profesionişti în justiţie reprezentaţi de organizaţiile profesionale membre fondatoare ale ROLII – Institutul Naţional al Magistraturii, Uniunea Naţională a Barourilor din România, Institutul Naţional de Pregătire Profesională a Avocaţilor, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Institutul Notarial Român – şi cu sprijinul Regatului Ţărilor de Jos.

sursa dc news

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer senin
5.4 ° C
5.4 °
5.4 °
60 %
3.4kmh
3 %
S
11 °
D
10 °
lun
11 °
mar
13 °
mie
6 °

Niciun articol afișat