Topul celor mai mari pensii speciale medii din judeţ: 9.500 lei/lună

În judeţul Iaşi sunt un număr de aproape 16.000 de pensii speciale. Cei mai bine remuneraţi sunt: magistraţii şi aviatorii.

Există patru categorii de pensionari ieşeni care primesc lunar, în medie, minim 5.000 de lei în cont. Conform tabelului de plăţi de anul trecut de la Casa de Pensii Iaşi, meseriile de aviatori, procurori şi judecători- magistraţi şi grefieri dar şi cele de inspectori ai Curţii de Conturi sunt cele mai bine remunerate. În judeţul Iaşi există în prezent un număr de 15.943 de pensionari, beneficiari ai legilor speciale, din care 179 sunt foşti magistraţi, procurori, grefieri, 38 sunt foşti aviatori, 21 sunt foşti inspectori la Curtea de Conturi Iaşi iar 2 sunt foşti funcţionari parlamentari. În topul nostru, cea mai mare pensie medie obţinută de cei din categoriile amintite mai sus revine celor din magistratură. Astfel, un magistrat sau un procuror a primit în cont de la stat, în 2017, o medie de 114.162 de lei, adică 9.513 lei pe lună. În cazul lor, media este redusă de faptul că include şi grefierii care au lefuri mai mici. Conform Casei de Pensii, către această categorie s-a dus anul trect o sumă de 20,4 milioane de lei.

Pe locul doi se află funcţionarii parlamentari, care au încasat din pensii anul trecut, de căciulă, o medie de 87.152 de lei, adică 7.262 de lei pe lună. Către toţi cei doi pensionari din judeţul Iaşi, anul trecut Casa de Pensii a trimis suma de 174.300 de lei. Pe locul trei se află aviatorii, cu o medie anuală de 87.104 lei şi o medie lunară de 7.258 de lei. Pentru aceştia, statul a trimis pe cardurile celor 38 de aviatori în 2017 suma de 3,3 milioane de lei. Pe locul patru se află pensiile inspectorilor de la Curtea de Conturi, suma medie primită în 2017 fiind de 62.567 de lei. Asta înseamnă că fiecare din cei 21 de inspectori a încasat în medie 5.213 lei în fiecare lună. Pentru aceştia, Casa de Pensii a făcut plăţi de 1,3 milioane de lei în 2017.

 

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Distracție și mișcare în aer liber, la baza sportivă din Tătăruși. Un nou tobogan gonflabil pentru copii

Bucurii pentru copiii de la Tătăruși, în apropierea sărbătorilor pascale. De curând la baza sportivă din localitate, a fost amplasat un nou tobogan gonflabil, lângă parcul inaugurat anul trecut. Este cel de-al doilea tobogan gonflabil, oferit de o firmă, iar...

Descoperire șocantă! Cadavru găsit în pădurea de la Valea Seacă, lângă Pașcani

Descoperire șocantă, luni, 6 aprilie, în pădurea de la Valea Seacă, în apropiere de Pașcani. O femeie din zonă a găsit, pe albia unui râu, cadavrul unui bărbat aflat în stare avansată de putrefacție. Imediat au fost alertate autoritățile prin...

Campanie de educație pentru sănătate orală

Comunicat: Clinica stomatologică Dr. Eduard Nica – Dental Practice anunță organizarea unei acțiuni dedicate educației pentru sănătatea orală, care va avea loc miercuri, la ora 12:00, în cadrul Centrului de Zi „Sf. Stelian” din Pașcani, situat în spatele Băncii...

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN

Echipament medical important, livrat de Ziua Mondiala a Sănătății, la spitalul din Târgu Frumos. Din luna mai, se pot face investigații RMN "Ziua Mondială a Sănătății marchează astăzi, 07.04.2026, un moment deosebit pentru spitalul nostru! În această zi importantă, a fost...

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului – FOTO

Atelier gastronomic în Parohia Feredeni, în apropierea sărbătorilor pascale. Tradițiile de odinioară, păstrate în inima satului - FOTO "A doua ediție a Atelierului Gastronomic al Parohiei Feredeni 🍞✨ Dacă anul trecut, la prima ediție, am pregătit cozonaci 🥐, anul acesta ne-am...

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.1 ° C
4.1 °
4.1 °
78 %
9kmh
100 %
mie
9 °
J
7 °
vin
6 °
S
11 °
D
12 °

Niciun articol afișat