Tot mai multe străzi din Paşcani în beznă. Proiectul de modernizare, demersuri de blocare

Municipiul Paşcani se confruntă cu tot mai multe probleme la reţelele de iluminat public. Unele din cauza avariilor, alte provocate chiar de mâna omului. Cea mai recentă întrerupe de curent a fost semnalată de cetăţeni, pe strada Grădiniţei.

Într-un mesaj postat pe Facebook o păşcăneancă atrage atenţia autorităţilor locale că o porţiune din această stradă este cufundată în beznă, pe timp de noapte, de la intersecţia Constructorul până la Aerodrom.

În replică reprezentanţii Primăriei spun că au dat spre rezolvare acesta problemă, societăţii care se ocupă cu reparaţiile şi întreţinerea iluminatului stradal.
Managerul societăţii a explicat că furnizarea curentului pe acesta porţiune de stradă a fost întreruptă de cei de la EON din cauza unui scurtcircuit la un stâlp de iluminat în care a intrat un autoturism. Acum, se caută soluţii pentru remedierea reţelei din banii celui vinovat.

“Acolo au fost probleme la un stâlp de iluminat dar astăzi electricienii au lucrat pentru rezolvarea problemei. De regulă, acolo unde primim sesizări intervenim imediat. Sunt însă şi alte probleme decât cele tehnice. De exemplu pe unele străzi, mai ales din suburbii sunt sparte becurile, imediat după înlocuire…”

De asemenea zilele trecute a fost intrerupta lumina şi pe esplanada din fata Primăriei, tot de către cei de la EON, fără nici o explicaţie. Şi aici au fost făcute lucrări de reconectare a spus reprezentantul societăţii, Iulian Moraru.

De cele mai multe ori astfel de probleme apar din cauza vechimii reţelelor de iluminat care trebuie înlocuite. Consiliul Local a aprobat de curând o hotărâre privind delegarea serviciului şi realizarea unor lucrări de modernizare, din banii celui care va câştiga licitaţia aflată deja în derulare.

Investiţiile urmează să fie recuperate printr-o revedenta care va fi achitata de municipalitate. Valoarea estimata a contractului, pe cinci an de zile, este de 27,7 milioane de lei din care 10,4 milioane de lei investiţii iar restul sumei este rezervată pentru servicii de intervenţii, la cererea Primăriei.

Licitaţia este deja în desfăşurare până pe 15 octombrie, după ce mai multe firme s-au interesat de preluarea serviciului şi au cerut clarificări.

Proiectul de modernizare a iluminatului public din Paşcani, aprobat doar de consilierii PSD şi PMP, ar putea să fie blocat de o iniţiativă semnată de doi cetăţeni, în numele unei asociaţii. Ei solicita anularea hotărârii şi prin urmare reluarea procedurilor pe motiv că aprobarea ei s-ar fi făcut cu prea puţine voturi din partea consilierilor.

Plângerea prealabilă este susţinută şi de un consilier local din opoziţie. Claudiu Bodoasca de la PNL a iniţiat şi depus un proiect de hotărâre în vederea admiterii solicitării facuta de Ioan Motatu si Romel Vantur. Demersul nu a fost semnat şi de ceilalţi consilieri din opoziţie.

 

FOTO: PASCANI ZONA CENTRALA DEAL PE 29 AUGUST ORA 20.30

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.8 ° C
4.8 °
4.8 °
77 %
5.1kmh
100 %
J
5 °
vin
8 °
S
11 °
D
10 °
lun
12 °

Niciun articol afișat