back to top
miercuri, decembrie 24, 2025
0.8 C
Paşcani
Login

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare

Vinerea Mare este o zi de post și rugăciune, astfel că sunt foarte multe persoane care țin post negru în această zi pentru a fi feriți de rele și de boli grave. În biserici nu se mai trag clopotele, iar în cazul în care o persoană este îngropată în Vinerea Mare, acest lucru se întâmplă doar cu bătaie de toacă.

Vinerea Mare este ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce și este considerată cea mai tristă zi din istoria creștinismului.

În Vinerea Mare nu se coc coconaci sau pască. Tradiția spune că cei care fac acest lucru riscă să se îmbolnăvească. În popor se spune că cei care coc în Vinerea Mare ard mâinile Maicii Domnului.

În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici și oțet și asta pentru că Iisus Hristos a fost lovit cu urzica și i s-a dat să bea oțet atunci când a cerut apă.

Treburile în gospodărie sunt interzise în Vinerea Mare. Nu se spală rufe, nu se calcă, nu se coase și se spune că cei care fac aceste lucruri vor avea parte doar de rele.

Tot în Vinerea Mare există obiceiul de a „trece pe sub masă”. Mai exact, acest lucru simbolizează coborârea în mormânt alături de Iisus și învierea alături de El. Acest ritual se face de trei ori, ținând o lumânare aprinsă în mână. Când merg să treacă pe sub masă, credincioșii duc la biserică flori.

sursa Kanald

PULSUL ZILEI

Poliţele RCA s-au scumpit cu 5,5% până la 40%. Care sunt explicaţiile şi ce alte majorări vor fi din 2026

Cei mai multi dintre şoferii care și-au reînnoit polițele RCA, după eliminarea plafonării prețurilor, au plătit mai mult decât anul trecut, chiar dacă n-au făcut niciun accident. Creșterea medie a poliței RCA a fost în acest an, conform ASF,...

Guvernul adoptă azi noile taxe și impozite pentru 2026. Ce măsuri cuprinde „Ordonanţa trenuleţ”

Guvernul se reuneşte marţi în şedinţa din această săptămână, având în vedere zilele libere de Crăciun. Şedinţa este programată să înceapă la ora 18:00. Premierul Ilie Bolojan a anunţat luni seara că în şedinţa Executivului va fi adoptată Ordonanţa "trenuleţ", care...

Cuplurile de aur din comuna Moțca, premiate de administrația locală – FOTO

Cuplurile de aur din comuna Moțca, premiate de administrația locală "Astăzi 23.12.2025 ne-am deplasat la 5 dintre familiile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie în anul 2025, la alte 5 familii, care locuiesc în alte localități, am...

Poliția în stradă de sărbători – VIDEO

Declarație de presă referitoare la măsurile dispuse în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Crăciunului de către structurile Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul județului Iași Minivacanța de Crăciun este, pentru majoritatea românilor, un prilej de a petrece timp cu familia, de...

ARTIȘTI LA MICROFON – MARIA OPREA: MUZICĂ, TEATRU ȘI BUCURIA DE A DĂRUI – VIDEO

În această ediție „Artiști la Microfon”, o cunoaștem pe Maria Oprea din Pașcani, o tânără care cântă din suflet, iubește muzica, teatrul și voluntariatul. Am vorbit despre începuturile ei, despre emoțiile scenei și despre cum arta poate aduce lumină...

Programul colectării deșeurilor menajere în perioada 22.12.2025 – 03.01.2026

Societea locală de salubritate a publicat programul de colectare a gunoiului, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Ordonanța „trenuleț”, cadoul Guvernului pentru români!

Guvernul se pregătește să adopte marți seara, 23 decembrie 2025, așa-numita Ordonanță „trenuleț”, un act normativ prezentat oficial drept o soluție pentru stabilitatea economică a României în 2026, dar care, în realitate, riscă să devină lovitura finală pentru milioane...

Niciun articol afișat