back to top
joi, februarie 26, 2026
1.5 C
Paşcani

Tradiţii şi superstiţii de Bobotează şi în ziua de Ajun. Cum va fi anul?

Dacă posteşti pe 5 ianuarie vei avea noroc tot anul. Dacă în ajun picură din streaşină, atunci va fi o vară ploioasă. Alte tradiţii şi superstiţii!

Mâine, pe 5 ianuarie, de Ajunul Bobotezei, zi care precede sărbătoarea propriu-zisă a Bobotezei, una dintre cele mai importante din calendarul ortodox, este o zi presărată în tradiţia populară de o serie de datini, obiceiuri şi superstiţii speciale.

În tradiţia ortodoxă, Ajunul Bobotezei este zi de post, şi se spune că cel care va posti în această zi va avea noroc tot anul. Tot în această zi există tradiţia ca preotul din parohii să treacă pe la toate casele cu „Iordanul”, sfinţind astfel gospodăriile şi pe credincioşi, şi tot în această zi se pregăteşte pentru a doua zi tradiţionala Cruce de gheaţă care îi va aştepta pe creştini a doua zi la biserică, la slujba de sfinţire a apei.

Legături cu recolta şi cu vremea de peste an

În tradiţia populară sărbătorile creştine s-au împletit întotdeauna cu o serie de obiceiuri şi credinţe care au mai mult sau mai puţin rădăcini în semnificaţia acelor sărbători. În lumea satului însă, sărbătorile au o strânsă legătură cu recolta şi cu vremea de peste an. Astfel, se spune că, dacă în ajunul Bobotezei este brumă pe pomi, atunci anul va fi rodnic pentru acei copaci, iar dacă în ajun picură din streaşină atunci va fi o vară ploioasă. Se crede şi că tot anul va fi ploios dacă plouă în această zi, iar din direcţia în care va stropi preotul cu agheasmă în această zi de acolo va veni şi ploaia în acel an. Tot legat de vremea în noul an, se crede că, dacă în ziua în care umblă preotul cu „Iordanul” prin sate zăpada de sub tălpi scâţâie, aunci tot anul va fi unul bogat şi rodnic.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri – dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile

Comunicat:Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri - dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile Ribale Wehbé și 3 Tenori Ieșeni, pe aceeași scenă Luni, 23 martie 2026, de la ora 19:00, Sala Unirii din Iași găzduiește cea de-a...

Cazul Mariana Ojică! Primăriei Pașcani îi pasă?

Cazul social al pășcănencei Mariana Ojică care trăiește într-o garsoniera la căminul Remar din zona Vale, în frig si cu acoperișul spart a stârnit numeroase reacții. Din donațiile de la cetățeni au fost strânsi cca 10000 lei din care...

Concurs cu premii și povești: elevii se întrec pe opera lui Ion Creangă, la Casa de Cultură Pașcani

Elevii din Pașcani sunt invitați să redescopere literatura clasică românească printr-un concurs dedicat unuia dintre cei mai îndrăgiți autori. Luni, 2 martie 2026, de la ora 12:00, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani, va avea loc o nouă...

Un individ a furat flori din Biserica Catolică din Pașcani. Imagini surprinse pe camere video – FOTO

Incident neobișnuit în noaptea de 24 spre 25 februarie, în municipiul Pașcani. În jurul orei 3:00, un bărbat a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce lua flori din curtea Biserica Romano-Catolică „Sf. Anton de Padova”. Totul s-a...

Alarmele vor răsuna în Pașcani pe 4 martie, în „Miercurea Sirenelor”. Exerciții similare în toate localitățile din județ

Alarmele vor răsuna în Pașcani pe 4 martie, în "Miercurea Sirenelor". Exerciții similare în toate localitățile din județ în cadrul Săptămânii Protecției Civile. "În baza adresei nr. 2500706 din 19.02.2026 transmisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă „Mihai Sturza" al...

7 noi centre de expertiză în boli rare, patru dintre ele în premieră în România. Ce înseamnă noile acreditări pentru pacienții români

Ministerul Sănătății a aprobat certificarea a 7 noi de centre de expertiză în boli rare,ajungând astfel la 58 în total. Extinderea Rețelei Naționale de Centre de Expertiză pentru Boli Rare este un pas strategic pentru îmbunătățirea managementului bolilor rare...

Lista profesorilor care intră în restrângere de activitate de la 1 septembrie 2026, publicată de inspectoratele școlare / Calendarul pentru completarea normei didactice de...

Inspectoratele școlare au publicat listele cu profesorii care intră în restrângere de activitate de la 1 septembrie 2026. Pentru obținerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluționării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, cererile profesorilor aflați în restrângere de...

Ministerul Justiției propune reorganizarea parchetelor de pe lângă judecătoriile din țară

Parchetele de pe lângă judecătoriile din țară vor fi reorganizate sub forma unui parchet unic, la nivelul fiecărui județ, cu sediul principal în localitatea reşedinţă de judeţ şi cu sedii secundare permanente în restul localităților în care funcționează judecătoriile...

Probleme grave în sistemul feroviar românesc: „Se ia o piesă de pe o locomotivă, se pune pe alta”

Un vagon de nemulţumiri pentru CFR! 7 din 10 călători sunt deranjaţi de mizeria din trenuri, jumătate reclamă întârzierile mari, iar 6 din 10, confortul. La toate problemele se adaugă gările insalubre şi peroanele lipsă. Spre deosebire de majoritatea...
Paşcani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.7 °
74 %
3.8kmh
90 %
J
2 °
vin
5 °
S
8 °
D
11 °
lun
12 °

Niciun articol afișat