Tragedie: doi morți în urma unui incendiu

Tragedie: doi morți în urma unui incendiu

Două persoane au ars în propria locuință după ce flăcările au curpins întreaga casă și nu au mai avut pe unde ieși. Tragedia a avut loc în apropiere de Hîrlău, azi dimineață, din cauza jarului căzut din sobă. Pompierii din Târgu Frumos și voluntari s-au luptat ore pentru a stinge focul ce amenința să cuprindă și alte gospodării.

Tragedie în comuna Deleni. O femeie și cumnatul acestei și-au pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit la casă. Bătrâna a fost găsită carbonizată de pompieri, iar bărbatul s-a intoxicat cu monixid de carbon din cauza fumului gros. El a decis să intre în casa în flăcări și să o salveze pe femeie. În urma manevrelor de resuscitare din partea celor de la echipajul de prim ajutor nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva.

Cauza incendiului ar fi jarul căzut din sistemul de încălzire. Victimele aveau 80, respectiv 67 de ani. Este vorba despre Elena și Nicolae Diucă.

Incendiul a avut loc la primele ore ale dimineții, în jurul orei 7.00, în satul Poiana din comuna Deleni. La intervenție au participat trei echipaje de pompieri – două autospeciale cu apă și spumă și o mașină SMURD.

PULSUL ZILEI

PATRU MEDALII PENTRU PERFORMANȚE SPORTIVE

Două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Național de Qwan-Ki-Doo, proba lupte. Au fost obținute de patru echipe de juniori de la Clubul Long-Ho Pașcani. Evenimentul a avut loc la Bacău acum două săptămâni de zile....

TÂNĂR REȚINUT PENTRU COMPORTAMENT AGRESIV

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat de polițiștii pașcăneni pentru loviri și comportament agresiv. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie a.c. A doua zi a fost dus la Parchetul de pe...

PRIMARUL ȘI OPOZIȚIA – SCRISORI DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE, LA HÂRLAU

Dezbateri aprinse între putere și opoziție în orașul Hârlău privind taxele și impozitele locale. Printr-o scrisoare adresată primarului Radu Curcă, consilierii liberali au solicitat edilului o analiză de impact și inițierea de urgență a unui proiect de hotărâre a...

DEZBATERE PUBLICĂ PRIVIND REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚII SĂLILOR DE JOCURI DE NOROC

Dezbatere publică privind reglementarea activității sălilor cu jocuri de noroc pe raza municipiului Pașcani. Dezbaterile sunt programate pe 16 martie a.c., în sala de seminarii a Primăriei Pașcani, la inițiativa primarului Marius Pintilie. Sunt invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor...

PERCHEZIȚII LA PRIMĂRIA SIREȚEL ÎN LEGĂTURĂ CU AJUTOARELE SOCIALE

Scandal la Primăria din comuna Sirețel privitor la acordarea unor ajutoare sociale. În urma unor reclamații, în cursul zilei de astăzi, polițiști de la IPJ Iași au făcut o percheziție la sediul instituției, la cererea unui procuror și cu...

Tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești – Pașcani

Primăria Pașcani a publicat pe site-ul insitutiei tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești - Pașcani. Cei care vor sa vadă locațiile și suprafețele de teren găsesc informațiile in documentul de mai jos Tabelul...

ACCIDENT DIN CAUZA NEACORDĂRII DE PRIORITATE

Accident rutier cu o victimă în apropiere de municipiul Pașcani. Un autoturism care circula regulamentar pe drumul DJ 208L Pașcani-Miroslovești a intrat în coliziune cu o autobasculantă care lucrează la șantierul de la autostradă. Evenimentul a avut loc pe...

Premiile Oscar 2026: Lista completă a nominalizărilor. Cine are cele mai mari șanse la trofee și la ce oră începe gala în România

Lista nominalizărilor pentru cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar, care recompensează cele mai importante filme lansate în 2025, aduce în prim-plan unele dintre cele mai discutate producții cinematografice ale anului. Lungmetrajul „Sinners” a stabilit un record istoric, cu...

Tinerii angajați români vor beneficia de „prima de stabilitate” pentru doi ani la prima slujbă

Statul român investește în integrarea tinerilor pe piața muncii. Planul aprobat recent prin Ordonanță de urgență include până la 27.000 de lei pentru tinerii care se angajează pentru prima oară pe perioadă nedeterminată. Sumele neimpozabile urmează să ajungă la angajat...

Noi reguli pentru românii care moștenesc o casă, un teren sau o mașină! Cât costă succesiunea în 2026 și ce pași legislativi sunt obligatorii!

Noi reguli pentru românii care moștenesc o casă, un teren sau o mașină! Cât costă succesiunea în 2026 și ce pași legislativi sunt obligatorii! Legea românească prevede că dezbaterea succesiunii nu este gratuită, fiind recomandat să fie efectuată în...
Paşcani
cer senin
14.7 ° C
14.7 °
14.7 °
32 %
6.3kmh
6 %
mie
13 °
J
14 °
vin
14 °
S
12 °
D
12 °

Niciun articol afișat