Trei persoane cu merite deosebite pentru comunitate au fost premiate cu titlul de Cetățean de Onoare al comunei Miroslovești, în cadrul sărbătorii organizate în Duminica Rusaliilor, pe 8 iunie.
Distincțiile au fost oferite artistului Daniel Iordăchioae, deputatului Maricel Popa și doamnei Elena Ciocoiu, o localnică în vârstă recunoscută oficial ca „tezaur uman viu” pentru păstrarea și promovarea tradițiilor din zonă.
Primarul comunei, Costel Cojocaru, a fost cel care le-a înmânat personal trofeele și certificatele care atestă acest titlu simbolic. În discursul său, a vorbit despre meritele fiecăruia și a subliniat importanța de a recunoaște public oamenii care se implică în viața comunității – fie prin cultură, reprezentare politică sau prin păstrarea identității locale.
Și noi cetățeni de onoare au spus câteva cuvinte despre ce înseamnă pentru ei acest titlu.
Evenimentul a continuat cu momente artistice, dansuri populare și recitaluri ale invitaților.