Tren nou românesc produs la Pașcani, testat pe zona Mestecăniș. Automotorul va ieși în curând pe piață

Un tren diesel românesc produs la Pașcani, care se speră că va fi un mare succes pe piața europeană, aflat în ultimele faze de testare, a fost văzut în ultimele zile pe căile ferate din Suceava. Automotorul DMU-01, construit la Electroputere VFU Pașcani, este supus la teste de complexitate mare, până la altitudini de peste 900 de metri, pentru demonstrarea conformității cu standardele în vigoare. Zona Mestecăniș a fost aleasă pentru o parte din aceste teste, având în vedere linia din acea zonă, cu urcare de intensitate și apoi coborâre accelerată. Trenul a pendulat de la Suceava spre Mestecăniș.

În cadrul programului de testare sunt peste 95.000 de valori de înregistrat și peste 900 de situații de testat, de la temperatură, linie, viteză etc.

Automotorul diesel este produs de Electroputere VFU Pașcani, unde lucrează și suceveni.

Automotorul este destinat transportului pe distanțe medii, cu viteză maximă de 120 km/h și are o capacitate de 164 de pasageri (142 la clasa a 2-a și 22 la clasa 1), iar trenul are 60 de metri lungime.

Aceste tipuri de garnituri sunt considerate ale viitorului din mai multe motive. Sunt trenuri cu un consum relativ redus și au capacitate de transport medie. Exact ceea ce se caută în mai toată Europa feroviară, unde se pune accent pe trasee scurte și medii, unde este nevoie de trenuri cât mai dese, însă nu neapărat de capacitate mare.

Dacă CFR Călători, de exemplu, ar achiziționa un număr semnificativ de astfel de trenuri, ar dispărea garniturile compuse dintr-o locomotivă diesel cu unul sau două vagoane, care nu au cum fi competitive din cauza consumului mare de carburant. Practic, varianta clasică, de locomotivă cu vagoane, ar fi ideal să rămână pe traseele foarte solicitate, unde sunt mulți călători care să umple vagoane, în timp ce pe alte linii automotoarele de aproximativ 150 de locuri ar fi ideale.

Conform HotNews, Electroputere VFU Pașcani a avut afaceri de 86,9 milioane lei în 2019, aproape trei sferturi fiind generate de activitățile feroviare (reproiectarea, reconstrucția și modernizarea vehiculelor feroviare). Profitul net a fost de 6,75 milioane lei, de peste două ori mai mare decât în 2018. Numărul mediu de angajați a fost de 509, conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Producția în masă a noului automotor ar putea apărea în urma contractelor și a comenzilor ferme, bineînțeles după încheierea testelor de conformitate.

Sursa Monitorul de Suceava

 

PULSUL ZILEI

Întrebări și răspunsuri despre viața la bloc – VIDEO

Multe probleme, puține soluții privind viața la bloc, în Pașcani. Este concluzia care s-a desprins din întâlnirea care a avut loc în cursul zilei de joi, 2 aprilie 2026, la sediul Primăriei între edil și reprezentanții locatarilor. Primarul, Marius Pintilie,...

Pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare de două ori pe an: despre ce sume e vorba. Guvernul a dat undă verde pachetului social

Guvernul a adoptat, joi, pachetul de solidaritate care vine cu sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici, dar și pentru copiii cu dizabilități. Ajutoarele pentru pensii vor fi virate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, fiind vorba...

O nouă petiție pentru interzicerea păcănelelor la Pașcani

Un nou demers pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc la Pașcani. După ce încercarea organizării unui referendum a eșuat prin boicotarea ședinței convocate de consilierii PSD, Adrian Șerban, un cetățean din Pașcani, a inițiat o petiție pe Declic.ro,...

Referendumul anti-păcănele la Pașcani, boicotat

Referendumul anti-păcănele la Pașcani nu va mai avea loc. Asta deoarece proiectul propus de consilierii PSD nu a putut fi supus aprobării legislativului local. Mai exact, ședința de îndată, convocată pe 02 aprilie a.c., de la ora 10:00, nu...

Pașcaniul, din nou în albastru: marș pentru conștientizarea autismului – FOTO/VIDEO

Pașcaniul s-a colorat în albastru joi, 2 aprilie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Zeci de copii, părinți și profesori au participat la Marșul Solidarității organizat de Școala Gimnazială Specială din municipiu, alături de mai mulți parteneri locali. Evenimentul...

PSD Pașcani: Primarul Marius Pintilie blochează posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc!

Primarul Marius Pintilie blochează, prin absența consilierilor PNL și AUR, demersul PSD Pașcani privind posibilitatea pășcănenilor de a decide asupra activităților jocurilor de noroc în municipiul Pașcani‼️ Organizația PSD Pașcani își exprimă dezaprobarea față de blocarea ședinței de îndată a...

Casieria APAVITAL din Pașcani va fi închisă în perioada 06 – 22 aprilie 2026 (inclusiv)

💧 Casieria din Pașcani va fi închisă în perioada 06 - 22 aprilie 2026 (inclusiv) APAVITAL S.A. aduce la cunoștința utilizatorilor săi că în perioada 06 aprilie 2026 – 22 aprilie 2026 (inclusiv) casieria din Pașcani, str. Grădiniței nr. 25...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Nu găseau un miliard de lei pentru pensionari și persoane vulnerabile, dar plătesc 4 miliarde lei pentru vaccinuri de care nu avem nevoie. Aici s-a ajuns din cauza fostului Guvern PNL - USR care a distrus țară prin...

Bani restanți pentru profesori. Ministrul Educației anunță plata diferențelor salariale. Calendarul complet al plăților

Ministerul Educației anunță că a plătit 244 de milioane de lei pentru diferențe salariale și dobânzi aferente anului 2025, urmând ca plățile pentru 2026 să continue etapizat până la finalul anului. În paralel, sindicatele din învățământ acuză întârzieri și...
Paşcani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
10 °
92 %
2.5kmh
100 %
vin
14 °
S
14 °
D
16 °
lun
22 °
mar
12 °

Niciun articol afișat